Despre „jucătorii de aur” ai Petrolului se poate scrie mult, unii dintre ei devenind adevărate legende. Că vorbim despre Mihai Mocanu, Mircea Dridea, Pahonţu, Mişu Ionescu, Tabarcea, Costică Moldoveanu, Octavian Grigore, toţi au „atuurile” lor când vine vorba despre performanţe, talent, ataşament faţă de club. Din această „listă” nu ar trebui însă să lipsească Ion „Nelu” Neacşu, unul dintre primii internaţionali daţi de fotbalul ploieştean, a cărui amintire rămâne vie prin „poveştile” ţesute în jurul carierei sale. Unul dintre cei care l-au admirat şi iubit ca fotbalist, un vechi suporter petrolist, care doreşte să rămână anonim, păstrează ghetele şi legitimaţia deţinute de Nelu Neacşu!
Considerat un talent aparte, inimitabil, pentru execuţiile sale tehnice, forţa nativă şi plăcerea de a juca, Neacşu a fost unul dintre „şefii” vestiarului petrolist, viaţa extrasportivă fiind însă cea care l-a „doborât”, până la urmă, ultima parte a vieţii sale fiind chiar „urâtă”, din cauza viciului băuturii!
Nu a jucat decât până la 32 de ani la Petrolul, adunând 97 de prezenţe în Divizia A, marcând 5 goluri, între 1954 şi 1962. Timp în care a jucat şi de 10 ori pentru prima reprezentativă a României, într-o perioadă în care jucătorii din afara Bucureştiului erau un fel de “intruşi” la prima reprezentativă, unde se ajungea foarte greu.
A jucat contra Suediei, debutând pe 17 iunie 1956, a Norvegiei, a Bulgariei, a Belgiei, a fostei URSS, a Greciei, a ex-Iugoslaviei sau a fostei RDG, a jucat în Cupa Campionilor Europeni, cu Petrolul, a luat două titluri, tot în tricoul galben-albastru, în 1958-1959 şi 1959-1960, evoluând ca fundaş sau mijlocaş stânga.
La echipa naţională, meciul de referinţă rămâne sucesul cu Iugoslavia, scor 1-0, într-o echipă în care majoritatea colegilor erau de la CCA (viitoarea Steaua), refuzul său de a se transfera la echipa departamentală, susţinută de Armată, „blocându-i” apoi prezenţa la lot. Printre „legendele” despre Neacşu este şi aceea potrivit căreia generalul Corneliu Mănescu a fost cel care l-a exclus din prima reprezentativă!
Decăderea acestuia a fost bruscă, ajungând la Concordia Ploieşti, echipa Uzinii „1 Mai”, la acel moment, în „CV”-ul acestuia apărând şi alte nume pitoreşti ale perioadei respective în fotbalul prahovean – Alimentara Ploieşti (unde a efectuat junioratul), Rafinăria 7 Brazi, Flacăra Poiana Câmpina, Metalul Câmpina, Flacăra Ploieşti, Energia Ploieşti.
