Bogdan Chitic

La două săptămâni distanţă de la promovarea în Liga a III-a, obţinută pe „Ilie Oană”, în prezenţa a peste 13.000 de spectatori, în barajul cu Dentaş Tărtăşeşti (Dâmboviţa), veştile bune se adună pentru Petrolul, în perspectiva noului sezon. După mai bine de o lună de căutări, oficialii clubului ploieştean au rezolvat şi „problema autocarului”, găzarii urmând să facă deplasările în ediţia viitoare de campionat cu un autocar Mercedes, de 49 de locuri, adus din Germania.
Maşina se află deja în România şi urmează să fie preluată de club la începutul acestei săptămâni şi supusă unui proces de brănduire cu însemnele Petrolului, tranzacţia fiind posibilă datorită implicării sponsorului principal, Veolia. Autocarul are 49 de locuri şi este dotat cu toaletă, bar, bucătărie şi două monitoare color, preţul de achiziţie fiind în jurul sumei de 120.000 de euro. De asemenea, scaunele autocarului sunt albastre – una dintre culorile tradiţionale ale clubului, un detaliu foarte important în alegerea maşinii care-i va transporta pe băieţii lui Tavi Grigore prin judeţele vecine, începând cu această toamnă, în Liga a III-a.

Reunirea, pe 17 iulie!

FPPetrolul va lua startul pregătirilor pentru noul sezon la începutul săptămânii viitoare, oficialii clubului sperând ca, până atunci, să rezolve mare parte din transferurile şi surprizele vehiculate pentru noua ediţie de campionat. După o primă săptămână pe care o vor petrece la Ploieşti, Claudiu Tudor şi colegii săi vor întreprinde un stagiu centralizat la Braşov, în perioada 26 iulie – 7 august, „galben-albaştrii” urmând să susţină, în oraşul de sub Tâmpa, şi primele partide de verificare ale verii.
Printre surprizele pregătite de sponsorul principal al echipei ploieştene se numără, pentru moment doar la nivel de intenţie, şi posibilitatea ca antrenorul Octavian Grigore şi preşedintele executiv Cristi Vlad să meargă în Franţa şi să asiste la antrenamentele celor de la Olympique Lyon, mult mai galonata grupare franceză sponsorizată de Veolia. De asemenea, se speră ca, în viitorul apropiat, Petrolul Ploieşti şi Olympique Lyon să pună bazele unui partneriat durabil, care să le ofere prahovenilor şansa de a reveni în elita fotbalului românesc cât mai repede posibil.