Ieri, premierul irakian Haider al-Abadi a proclamat victoria în orașul Mosul „eliberat”, la capătul unei lupte de aproape nouă luni împotriva jihadiștilor grupării Statul Islamic (SI), a indicat biroul său într-un comunicat, citat de AFP şi preluat de Agerpres.
Al-Abadi „a ajuns în orașul eliberat Mosul și i-a felicitat pe luptătorii eroici și poporul irakian pentru această victorie majoră”, se arată în comunicat. Mosulul era ultimul bastion al jihadiștilor Statului Islamic în Irak. Trimisul special al SUA pentru Coaliția globală împotriva Statului Islamic, Brett McGurk, a confirmat, într-o postare pe Twitter, sosirea lui Al-Abadi în Mosul „pentru a felicita forțele de securitate și poporul irakian pentru victoria asupra ISIS (Statul Islamic – n.r.) în oraș”. Recucerirea orașului Mosul marchează cea mai mare victorie pentru forțele irakiene de când Statul Islamic a ocupat zone întinse din teritoriul țării în urma unei campanii rapide în 2014.