Crăciun titular în amicalul „şomerilor”

Naționala fotbaliștilor fără contract a învins cu 3-1 echipa juniorilor republicani ai lui FC Clinceni, într-un meci amical, primul şi singurul jucat înainte de mini-turneul pe care jucătorii noştrii îl efectuează în Bulgaria. Pentru „tricolori” au înscris Marius Cârstea (2) și Cosmin Mihai, într-un joc în care fostul jucător de la Astra 2 Ciorani, Petrolul sau Băneşti – Alexandru Crăciun a evoluat titular, ca fundaş stânga.
România, care astăzi întâlneşte selecţionata similar a Poloniei a jucat amialul de la Snagov în formula: Botaș – Dragne, Dina, Avram, Crăciun – Florea, Aioanei , Moise, Cîrstea – Mihai – Lasconi. Pe parcursul meciului, au intrat și ceilalți jucători din lot, în afara lui Goge, care a părăsit cantonamentul pentru a semna un contract cu Luceafărul Oradea.

Amical pentru Astra, în „9 Mai”

Calificată în preliminariile Europa League, unde este prima echipă din România care va debuta în competiţiile europene, Astra îşi continuă programul de pregătire, după cantonamentul din Slovenia, la Ploieşti.
Astfel, echipa pregătită acum de fostul antrenor de la Fortuna – Edward Iordănescu va disputa, în această seară, de la orele 18,00, un meci amical împotriva celor de la Viitorul Domneşti, echipă de Liga a III-a, joc care fi găzduit la baza de pregătire a Astrei din cartierul “9 Mai”.

Băicoiul se destramă

Cu şanse mici de a mai continua competiţia Ligii A Prahova, după ce o altă echipă din Băicoi (AS Tufeni) se retrăsese, în plin sezon, campionatul trecut, Petrolul Băicoi pierde jucătorii importanţi. După Dudulescu – cel care a semnat cu CSO Văleni, mijlocaşul central Alex Zamfir s-a înţeles cu CSO Plopeni.
Mai mult, numele lui Bobi Codreanu, antrenorul echipei din Băicoi în ultimele sezoane, cel cu care s-a reuşit promovarea în primul eşalon judeţean, unde Petrolul a fost chiar în fruntea ierarhiei o scurtă perioadă, anul trecut, este avansat ca posibil technician al celor de la Văleni.