V. Stoica
Cartierul Ghioșești din orașul prahovean Comarnic este cunoscut pentru problemele ivite de-a lungul timpului din cauza alunecărilor de teren. Strada Ghioșești din zona cu același nume a fost afectată în mai multe porțiuni, unde localnicii au încercat să facă unele lucrări cu profile metalice și cu ancore care să stabilizeze oarecum corpul străzii ce o lua la vale.
Primăria Comarnic pune la bătaie aproape 1,3 milioane de lei pentru consolidarea unuia dintre versanții afectați, pentru punerea în siguranță a străzii Ghioșești, în punctul Burghezu-Făcăleț. În documentația întocmită de un expert se arată că amplasamentul respectiv este afectat de mai multe alunecări de teren, care au dus la degradarea suprafeţelor acoperitoare ale versanţilor şi au afectat strada Ghioşeşti în mai multe porţiuni. “Pentru a se putea circula pe stradă, locuitorii din zonă au executat câteva lucrări improvizate şi superficiale cu profile metalice şi ancore introduse în terenul de bază stabil, în încercarea de a stabiliza corpul străzii (…). Fenomenul de alunecare de teren este compus dintr-o alunecare generală de mari dimensiuni de tip curgere lentă, având o viteză mică de alunecare, de 1 – 2 m/an şi trei zone cu alunecări transversale pe axul văii. Aceste trei alunecări perpendiculare pe axul străzii pun în pericol exploatarea străzii şi trebuie consolidate într-un timp cât mai scurt, acestea făcând obiectul documentaţiei de faţă”, se arată în memoriul tehnic.
Lucrările de consolidare ar urma să fie efectuate pe o suprafață de circa 1.000 de metri pătrați.