Petre Apostol

De mâine, până duminică, la Mamaia, se vor disputa turneele finale din cadrul Campionatelor Naţionale de Beach Handball (handbal pe plajă), pentru categoriile de juniori A (sportivi născuţi între 1998 şi 2000) şi juniori B (sportivi născuţi până în 2001). În total, la feminin şi la masculin, la cele două categorii de vârstă, sunt înscrise 19 echipe, printre care se regăseşte şi o reprezentantă din Prahova, anume CS Brazi.
Gruparea condusă de antrenorul Cristian Dumitru va participa la categoria juniori A, la care vor mai lua parte încă patru echipe: CSŞ Sighişoara, CS Alexandria, CSŞ Medgidia şi AHC Dobrogea Sud Constanţa. Echipa din Brazi este alcătuită cu precădere din jucătorii care au evoluat în Campionatul Naţional de handbal în sală la juniori II, în sezonul trecut, fiind singura reprezentantă din Prahova care a ajuns la turneul semifinal II, între primele 16 formaţii din ţară.
De altfel, clubul din Brazi a avut şi un reprezentant în vizorul selecţionatei României de juniori la handbal pe plajă. Portarul Mihnea Mihăilescu a făcut parte din lotul lărgit al tricolorilor, însă nu a fost păstrat în echipă pentru participarea la Campionatul European, disputat la mijlocul lunii iunie, în Croaţia, la care selecţionata ţării noastre a încheiat pe ultimul loc din 15 reprezentative.
La campionatul de la Mamaia, echipa prahoveană va juca mâine, în prima zi de concurs, în compania AHC Dobrogea Sud Constanţa, de la ora 9.30, şi a CSŞ Sighişoara, de la ora 12.30. Apoi, sâmbătă, prahovenii vor evolua în a doua parte a zilei, având programate duelurile cu CSŞ Medgidia, de la ora 17.30, respectiv cu CS Alexandria, de la ora 19.30, chiar ultimul meci al competiţiei.
Duminică va fi ziua rezervată finalelor, primele două clasate din faza preliminară urmând să se dueleze pentru medaliile de aur, în vreme ce următoarele două echipe din ierarhie vor juca pentru medaliile de bronz. La juniori A, finala mare este programată de la ora 12.30, în vreme ce finala mică este anunţată să înceapă de la ora 10.30.