V. Stoica

Primăria Azuga atrage atenția turiștilor și localnicilor în legătură cu bacteriile care au fost depistate în izvoarele captate pe raza orașului de pe Valea Prahovei. Autoritățile locale au anunțat că, în urma controlului igienico-sanitar efectuat de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, la mijlocul lunii iulie, și a expertizării apei izvoarelor captate de pe raza orașului prin examen de laborator, s-a constatat că probele de apă prelevate și analizate din patru izvoare (aflate pe străzile Victoriei, Postăvăriei, Parcului și Gârbovei) nu sunt potabile. Astfel, nu sunt îndeplinite condițiile de potabilitate din punct de vedere bacteriologic.
Conform autorității locale, au fost depistate, în urma examenelor de laborator, bacterii coliforme la izvorul captat pe strada Victoriei, la izvorul captat pe strada Postăvăriei, la izvorul captat pe strada Parcului și la izvorul captat pe strada Gârbovei. Prezența Escherichia coli a fost depistată la izvorul captat pe strada Victoriei și la izvorul captat pe strada Postăvăriei, iar enterococi au fost depistați la izvoarele captate de pe străzile Victoriei și Postăvăriei.
Din cauza acestor rezultate, apa de la izvoarele respective poate fi consumată doar după fierberea timp de cel puțin un minut și după răcirea acesteia. Bacteriile pot determina apariția toxiinfecțiilor alimentare, a anemiilor, a infecțiilor urinare și a altor afecțiuni gastrointestinale.