F.T.

La sfârșitul săptămânii trecute, un echipaj al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, aflat în patrulare pe raza localității Bălțești – în zona Pădurea Sărățel – a observat două persoane care tăiau de zor, cu un motoferăstrău și un topor, mai mulţi copaci.
În momentul în care oamenii legii i-au întrebat pe cei doi dacă au autorizație pentru a tăia ca-n codru, aceștia au luat-o la fugă. Acționând imediat, oamenii legii au reușit să-l prindă, după câteva zeci de metri de alergătură printre copaci, pe unul dintre indivizi.
4-bUna peste alta, jandarmii au constatat că suspecții se aflau la furat, context în care au confiscat nu numai motoferăstrăul și toporul, adică “mijloacele de muncă” ale indivizilor care furau din pădurile administrate de către Direcția Silvică Prahova – ci și materialul lemnos tăiat până la apariția lor, respectiv salcâm și jugastru ( foto 1).
Individul prins – un localnic din Bălțești, a fost sancţionat de jandarmi cu amendă în valoare de 1.000 de lei, urmând să fie tras la răspundere și cel de-al doilea.
Exemplul de mai sus reprezintă numai una dintre acțiunile în care patrule mixte (alcătuite din polițiști și jandarmi, pădurari și polițiști) acționează, în special în zonele cu potențial risc de furturi din pădure.
Pe de altă parte, însă, fiecare dintre instituțiile menționate are statisticile proprii în ceea ce privește furturile de masă lemnoasă. În acest context, iată ce ne-au precizat reprezentanții IJJ Prahova, într-un comunicat de presă: “ În perioada
1 ianuarie – 30 iunie 2017, ca urmare a celor 45 de acțiuni punctuale executate pe linia prevenirii și combaterii tăierilor ilegale de arbori și a sustragerii materialului lemnos, au fost constatate patru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 46 /2008 – privind Codul Silvic, iar conform Legii nr. 171/2010 – privind combaterea delictelor silvice, au fost aplicate 131 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 193.600 de lei. Totodată, a fost confiscată masă lemnoasă însumând 30 de metri cubi, dar și 15 atelaje hipo și patru autovehicule.
* * *
Exemplul de la sfârșitul săptămânii trecute, de la Bălțești, precum și statistica în ceea ce privește furturile de material lemnos în primul semestru al anului curent arată că fenomenul sustragerii de masă lemnoasă din pădure – fie din proprietatea publică a statului, fie din pădurile particulare – este departe de a fi stopat.
O confirmă și datele puse la dispoziție de către Direcția Silvică Prahova, prin intermediul inginerului Ioan Domșa, care ne-a precizat că, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2017, angajații instituției au derulat, împreună cu poliția și jandarmeria, 6.839 de acțiuni pe linia controlului circulației materialului lemnos. În urma acestora, au fost constatate 400 de contravenții, iar valoarea amenzilor date făptuitorilor s-a ridicat la 1.100. 5.000 de lei !
Totodată, cantitatea de material lemnos confiscat – după cum arată aceeași statistică a Direcției Silvice Prahova – a fost de 292 de metri cubi ( cea mai mare cantitate fiind reprezentată de lemnul de foc).
Pe de altă parte însă, este demn de reiterat și ceea ce scriam într-unul dintre numerele ziarului nostru, și anume faptul că, începând cu anul 2012 și până în prezent, furturile de material lemnos din pădurile prahovene au început să scadă simțitor.