Republica Moldova solicită Organizaţiei Naţiunilor Unite să includă pe ordinea de zi a celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care va începe la 12 septembrie, problema retragerii forţelor ruse din regiunea transnistreană, informează Radio Chişinău.
Într-o scrisoare a reprezentantului permanent al Republicii Moldova la ONU, Victor Moraru, se afirmă că prezenţa militarilor ruşi „constituie un pericol pentru menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale”. Moraru a cerut ONU să sprijine eforturile îndreptate spre încheierea procesului privind retragerea necondiţionată, ordonată şi completă a forţelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova. Pe de altă parte, preşedintele moldovean Igor Dodon a calificat cererea drept o acţiune de propagandă inutilă. Potrivit lui Igor Dodon, acest subiect trebuie examinat separat, iar retragerea trupelor ruse ar fi posibilă doar după soluţionarea politică a conflictului transnistrean. El consideră că misiunea rusă de menţinere a păcii ar fi una de succes şi ar trebui să aibă continuitate. În ultimii ani, Chişinăul a cerut în repetate rânduri retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său pe motiv că şi-au epuizat mandatul.