Una dintre spadele voievodului Ștefan cel Mare, identică spadei expuse la Muzeul Topkapî din Istanbul, poate fi văzută, pentru prima dată, într-o expoziție la Muzeul de Istorie al Bucovinei din Suceava, începând de ieri a declarat, pentru AGERPRES, directorul instituției, Emil Ursu. El a precizat că sunt expuse peste 250 de piese, documente și obiecte religioase provenite de la muzee din țară și din Republica Moldova. ”Expoziția <<Ștefan cel Mare — din istorie în veșnicie>> se dorește a fi cea mai importantă acțiune de acest fel, cel puțin după 1990. Este vorba, pe de o parte, de numărul mare de piese care participă la această expoziție. Din România, o parte importantă a pieselor vor veni de la Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Artă, Muzeul Național al Literaturii Române, dar și de la muzeele județene din Neamț, Botoșani, Vaslui, Iași și Bacău”, a afirmat Ursu. Potrivit acestuia, majoritatea exponatelor sunt ”foarte valoroase”, exemplificând cu un steag liturgic de epocă Ștefan cel Mare, o serie de tetraevangheliare lucrate manual donate de voievod unor așezăminte religioase, dar și un fragment din racla originală a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, din lemn pictat, reprezentând o scenă din viața acestuia. Emil Ursu a spus că „vedeta” expoziției este o spadă a lui Ștefan cel Mare, ”sora geamănă” a celei din Turcia, adusă de la Muzeul Județean din Vaslui, unde a fost ținută în depozit.
„Spada este practic sora geamănă a celei cunoscute de români de la Muzeul din Topkapî. Spada a fost descoperită la sfârșitul anilor ’70 într-o locuință din curtea domnească din Vaslui. (…) Ca atare, această spadă reprezintă o noutate absolută și o surpriză foarte plăcută, deoarece din acest moment putem vorbi că în România există o spadă a marelui voievod, cunoscută și datată cert”, a arătat Ursu. El a adăugat că această descoperire arheologică a fost făcută publică în 1980, fără a se prezenta o fotografie.