6 august reprezintă în fiecare an un moment deosebit, încărcat de istorie pe care noi, prahovenii, îl retrăim cu mare emoție și mândrie.
În anii intrării României în Primul Război Mondial, trecătoarea ”Tabla Buții” a devenit teatru de operațiuni militare, începând cu data de 15 august 1916. Aici, efectivele Corpului III Armată, alături de efective din Divizia a 5-a și Regimentul 8 Infanterie (3 batalioane), cu un total de 3.000 de oameni, au format Grupul Tabla Buții. Practic, la Tabla Buții s-a spus pentru prima dată, în confruntările Primului Război Mondial, ”Pe aici nu se trece!”
Acest cimitir militar este unicat în țară, aici odihnindu-se atât învinșii, cât și învingătorii, soldați români și străini la un loc.
Din povestirile existente, se spune că după terminarea războiului, trupurile soldaților au zăcut vreo doi ani întinse pe câmpul de bătaie, până când un preot din Cerașu, împreună cu elevii de la școală au urcat și au adunat rămășițele pământești spre a le înmormânta creștinește în acest cimitir ce s-a creat.
Din 1922, în fiecare an, în ziua de 6 august, se organizează aici pelerinaje și evenimente oficiale pentru comemorarea soldaților căzuți în timpul războiului. Este un eveniment național care trezește în fiecare dintre noi sentimentul naţional, dragostea de țară şi mândria de a fi român.
Sărbătoarea la care am paticipat în ultimii ani este ceva unic, merită să mergeți acolo pentru cinstirea patriei noastre și a eroilor căzuți în slujba țării.
Pentru Consiliul Județean Prahova și pentru comuna Cerașu, ziua de 6 august este mai mult decât un ceas de sărbătoare, este evenimentul de marcă al localității și al județului.

Deputat, Rodica Paraschiv