Antrenorul Zinedine Zidane şi-a prelungit contractul cu echipa Real Madrid până în 2020, informează AS, care notează că tehnicianul francez va avea un salariu dublu faţă de cel primit până acum. Potrivit presei spaniole, Zidane primea 4,3 milioane de euro pe an, iar acum va încasa 8,5 milioane de euro. Precedenta înţelegere dintre Zinedine Zidane şi Real Madrid ar fi urmat să expire în vara anului 2018. „Da, sunt mulţumit, însă nu înseamnă nimic. Pot să semnez pe 10 ani, pe 20, dar ştiu unde sunt. Aici se trăieşte de la o zi la alta, anul viitor se poate să nu mai fiu aici. Eu şi Realul nu stăm la discuţii”, a precizat Zidane în cadrul unei conferinţe de presă, citat de AS. Cu şase trofee câştigate, dintre care un titlu de campion, două Ligi ale Campionilor, două Supercupe ale Europei şi un Campionat Mondial al Cluburilor, Zidane se află pe locul patru în clasamentul celor mai titraţi antrenori din istoria Realului.Un anunţ oficial din partea clubului madrilen este aşteptat la începutul acestei săptămâni.