Conţinutul de apă în stratul de sol 0-20 cm, s-a situat, ieri, în limite scăzute şi deosebit de scăzute, în cea mai mare parte a ţării, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
„La data de 06 Septembrie 2017, conţinutul de apă în stratul de sol 0-20 cm (ogor), se situează în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată-SM, puternică-SP şi extremă-SE), în cea mai mare parte a ţării. În Maramureş, pe suprafeţe extinse din Banat şi Crişana, în nordul şi local centrul, sudul şi sud-estul Transilvaniei, nordul, centrul, sudul, sud-vestul şi izolat estul Munteniei, nordul Olteniei, centrul Moldovei, rezerva de umiditate a solului prezintă valori satisfăcătoare (AS), apropiate de optim (ApO) şi izolat optime (AO)”, conform sursei citate.
Astfel, pe terenurile agricole unde se vor menţine deficite de umiditate în sol, „procesele vegetative ale plantelor vor fi stânjenite”, înregistrându-se îngălbenirea sau uscarea prematură a aparatului foliar, precum şi forţări stadiale, izolat fiind posibilă deprecierea stării de vegetaţie, îndeosebi la culturile tardive.
„De asemenea, lucrările de pregătire a patului germinativ în vederea înfiinţării culturilor de toamnă (rapiţă, orz şi grâu) se vor desfăşura cu dificultate”, conform ANM.
Potrivit prognozei agrometeorologice, valabilă de miercuri până în 12 septembrie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la nivelul întregii ţări.
„Temperatura medie diurnă a aerului va oscila între 12…26°C, abaterile termice pozitive fiind de 1…6°C, pe aproape întreg teritoriul agricol. Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 16…31°C, în aproape toată ţara. Temperatura minimă a aerului se va situa între 8…20°C, în cea mai mare parte a zonelor de cultură”, menţionează sursa citată.
În ceea ce priveşte aspectul pluviometric, vor apărea precipitaţii predominant sub formă de ploi locale în aproape toată ţara, acestea fiind însoţite de intensificări temporare ale vântului.