Ieri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova au făcut cunoscută lansarea campaniei de prevenire a furturilor din locuințe, intitulată „Hoții sunt creativi, fii preventiv !”.
Ajunsă la cea de-a șasea ediție, acțiunea se derulează în parteneriat cu Groupama Asigurări și are drept scop punerea în gardă a populației vizavi de modalitățile în care escrocii reușesc să-și păcălească victimele – în special persoanele în vârstă -, cum pot intra în case și pot fura diverse sume de bani sau valori.
Astfel, chiar dacă datele centralizate la nivelul IPJ Prahova arată că furturile din locuințe au scăzut în primele șapte luni ale anului curent, în comparație cu aceeași perioadă a anului 2016, paza bună trece primejdia rea.
Angajații IPJ au mai adus la cunoștință și modul în care unii cetățeni- în special persoane în vârstă- au căzut victime ale hoților, aceștia din urmă arogându-și calități oficiale pe care, în fapt, nu le au. “De regulă, astfel de indivizi se prezintă ca fiind angajați ai Electrica sau Distrigaz și, sub pretextul unor verficări de rutină, distrag atenția potențialelor victime și sustrag bani sau valori din case. Au existat, de asemenea, și cazuri în care, ca urmare a unui anunț dat în ziar, prin care o persoană anunța că angajează pe cineva care să o îngrijească, un individ s-a prezentat la cel care a dat anunţul și i-a furat bani din casă”, au mai precizat reprezentanții IPJ Prahova.
Iată și câteva norme minimale de conduită pentru prevenirea furturilor din locuințe, lansate ieri de către polițiștii prahoveni: nu permiteți accesul persoanelor necunoscute în locuință; când lipsiți de acasă, nu lăsați ferestrele deschise: evitați să vorbiți despre plecarea în concediu atât în fața necunoscuților, cât și pe rețelele de socializare; dacă nu petreceți noaptea acasă, lăsați o lumină aprinsă sau un aparat de radio pornit; montați la vedere plăcuțe de atenționare cu privire la existența unui sistem de securitate ș.a.m.d.