FC Petrolul Ploieşti – Flacăra Moreni, astăzi, ora 18:00, Digi Sport 1

Bogdan Chitic

Parcursul de metronom al găzarilor în campionatul Ligii a III-a are parte de o nouă provocare cu senzaţie de „deja-vu”, astăzi, pe „Ilie Oană”. La zece zile distanţă de la confruntarea din Cupa României, câştigată de FC Petrolul la scor de neprezentare, echipa fostului jucător al „lupilor”, Gabi Paraschiv, soseşte din nou la Ploieşti, de această dată în campionat, pentru un joc de la care băieţii lui Tavi Grigore trebuie să scoată maximum posibil. Parcursul impecabil avut de „galben-albaştri” în campionat îi plasează pe prima poziţie în clasamentul seriei a III-a, însă doar datorită unui golaveraj superior faţă de „rivalele” din Teleorman, Voinţa Turnu Măgurele şi FCM Alexandria. Cele două echipe din sudul ţării au, de asemenea, maximum de puncte după primele patru etape şi nu dau semne că ar slăbi Petrolul în cursa pentru prima poziţie, lucru evidenţiat şi de antrenorul Tavi Grigore şi de elevii săi, la conferinţa de presă de dinaintea partidei. „Un joc de cupă nu seamănă cu unul de campionat, după părerea mea. În cupă, echipe se desfac, riscă mai mult pentru a obţine rezultatul de care au nevoie pentru a merge mai departe, în speţă victoria, în vreme ce, în campionat, meciurile sunt de 1×2. Consider că, la momentul actual, datorită obiectivului primordial pe care îl avem, şi anume promovarea, o victorie fie ea şi la un gol diferenţă este mai importantă decât un joc spectaculos, pe contre, care ar putea periclita obţinerea unui rezultat pozitiv”. Antrenorul găzarilor a fost completat de „căpitanul” Cl. Tudor, cel care ar putea reveni în garnitura de start după două săptămâni de pauză. „Ne aşteaptă în continuare un sezon lung, în care lupta se va duce până aproape de final, cu cele două formaţii din Teleorman”, în timp ce colegul său din linia mediană, Marius Chindriş, apreciază că „rezultatele directe vor face diferenţa. Noi trebuie să fim preocupaţi doar de jocul nostru şi să adunăm victorii”.

„Cazul” Daniel Chiriţă, dezbătut pe larg

Plecat de pe „Ilie Oană” după un sezon petrecut în tricoul echipei alături de care a cunoscut consacrarea în fotbalul românesc, „veteranul” Daniel Chiriţă (43 ani) a lăsat în urmă un colectiv foarte unit, explică antrenorul Petrolului. „Experienţa lui Daniel Chiriţă, atât pe terenul de joc, cât şi în afara sa, ca un liant al vestiarului, între banca tehnică şi fotbaliştii mai tineri, ne-a ajutat enorm în ultimul an. Alături de el şi de preşedintele Cristi Vlad am convenit că jucătorul Daniel Chiriţă va evolua atunci când noi i-o vom cere, iar, sezonul acesta, atunci când el nu va fi titular, nu se va afla nici pe bancă, urmând să lase locul unui alt coechipier. A fost hotărârea lui de a pleca de la club pentru a putea evolua mai mult la echipa sa, Petrolul 95 Ploieşti, decizie care mi-a fost comunicată de preşedintele Cristi Vlad după o întrevedere cu jucătorul. Vreau să-i mulţumesc lui Daniel Chiriţă pentru tot ceea ce a făcut pentru acest club şi consider că el merită un meci de retragere, la care să fie ovaţionat de un stadion întreg pentru tot ceea ce a făcut pentru Petrolul”.

Astra 2 – SC Popeşti Leordeni, în „9 Mai”

Etapa de astăzi va furniza şi o premieră pentru oraşul nostru, care, în aceeaşi zi, va găzdui cele două jocuri ale echipelor ploieştene angrenate în Liga a III-a. Astfel, de la ora 17:00, în cartierul de vest, Astra 2 va primi vizita celor de la SC Popeşti Leordeni, într-o partidă de la care băieţii lui Marius Măldărăşanu aşteaptă prima victorie a sezonului în „9 Mai”, iar un ceas mai târziu, pe „Ilie Oană”, va debuta jocul liderului FC Petrolul.