N.Dumitrescu

Chiar cu o săptămână înainte de redeschiderea şcolilor, pentru noul an de învăţământ, primarul Adrian Dobre a dat asigurări că lucrările de reparaţii curente la creşe şi grădiniţe sunt deja finalizate, iar la şcoli şi licee sunt aproape gata. Acesta a menţionat că, până la sfârşitul acestei săptămâni, toate operaţiunile care se execută în interiorul unităţilor de învăţământ se vor finaliza, pentru a se asigura de acest lucru reprezentanţi ai municipalităţii urmând să meargă în inspecţie. De asemenea, tot până la sfârşitul acestei săptămâni se vor finaliza şi acţiunile de dezinsecţie, dar şi cele de curăţenie şi salubrizare. Totodată, primarul a precizat că nu sunt probleme nici în ceea ce priveşte partea de autorizare şi funcţionare a clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ, edilul menţionând că s-au făcut demersurile necesare şi în ceea ce priveşte întocmirea documentaţiei cerută pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, cu menţiunea că termenul a fost prorogat până la data de 30 septembrie 2017. Nu în ultimul rând, edilul a mai anunţat că Primăria Ploieşti va demara o serie de consultări cu cei din conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova şi de la unităţile de învăţământ, inclusiv cu comitetele de părinţi, pentru identificarea spaţiilor în care poate fi desfăşurat programul “Şcoală după şcoală”. Acest program ar urma să fie pus în aplicare din anul şcolar 2018-2019, fondurile necesare pentru derularea lui asigurându-se de la bugetul de stat şi bugetul local.

Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a anunţat, ieri, că noul an şcolar va începe în condiţii normale şi de siguranţă pentru elevi şi profesori. “Reparaţiile la creşe şi grădiniţe sunt gata. Pentru a vedea de ce la şcoli şi licee sunt mici întârzieri, fiecare unitate în parte va fi verificată de reprezentanţi ai municipalităţii. Pot da însă asigurări că, până la sfârşitul acestei săptămâni, se vor finaliza toate lucrările care, acum, se excută în interiorul unităţilor de învăţământ. Va exista posibilitatea, însă, ca unele lucrări, cum ar fi reparații împrejmuiri, hidroizolații, fațade, acoperișuri, să fie executate şi după începutul noului an şcolar. Dar, după data de 11 septembrie, nu vor mai fi executate lucrări care să poată afecta activitatea şcolară”, a declarat edilul. Contractul de reparaţii curente la unităţile de învăţământ a fost semnat pe data de 3 august. După finalizarea procedurii de achiziţie publică pentru contractarea lucrărilor, municipalitatea a încheiat contracte subsecvente de lucrări de reparații curente cu societățile câștigătoare, contracte care au fost împărțite pe trei loturi, respectiv primul lot pentru colegii şi licee, un altul pentru şcoli, ultimul lot fiind 3-apentru grădinițe şi creșe. Pentru şcoli, contractul a fost în valoare de 935.294 de lei, la grădiniţe- în valoare de 826.790 de lei, iar la licee şi colegii – 1.062.365 de lei, în toate cazurile sumele menţionate fiind fără T.V.A. Intervenţiile au vizat reparații instalații electrice, termice, sanitare, tâmplărie etc. Totodată, edilul a ţinut să sublinieze şi faptul că nu sunt probleme nici în ceea ce priveşte întocmirea documentaţiei solicitate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. De altfel, conform unor prevederi legale, termenul pentru obținerea respectivei autorizaţii a fost prorogat până la data de 30 septembrie 2017. “S-au făcut demersurile necesare inclusiv pentru obţinerea autorizaţiei necesare la securitatea la incendiu. Noul an şcolar va începe aşa cum trebuie. Până la sfârşitul acestei săptămâni, se vor finaliza şi acţiunile de dezinsecţie, dar şi cele de curăţenie şi salubrizare”, a mai precizat edilul ploieşetean.

After school, din 2018

Ieri, primarul Adrian Dobre a anunţat şi că, din următorul an şcolar, respectiv 2018-2019, există posibilitatea punerii în practică a unui proiect mai vechi pe care edilul îl avea trecut în agenda sa. Este vorba despre programul “Şcoală după şcoală”. “Punerea lui în practică nu se va putea face în anul şcolar care urmează să înceapă, dar, mai mult ca sigur, se va putea face din anul şcolar 2018-2019, existând posibilitatea finanţării cu fonduri de la bugetul de stat şi de la cel local. Ca să fie un proiect bine pus la punct, mai întâi va trebui să demarăm o serie de consultări cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, cu conducerile unităţilor de învăţământ, dar şi cu reprezentanţii comitetelor de părinţi. Şi asta deoarece, pentru derularea acestui program, unitatea şcolară care va putea găzdui un asemenea spaţiu va trebui să asigure atât servirea mesei, cât şi spaţiu pentru odihnă. Dorinţa noastră este ca acest program să fie oferit atât pentru învăţământul primar, cât şi pentru cel gimnazial”, a mai declarat edilul.