Numărul de turiști ajunși pe Litoralul românesc și în Delta Dunării în sezonul estival 2017 va fi cu cel puțin 8% mai mare față de cel consemnat anul anterior, iar veniturile generate de aceștia numai din achiziționarea de pachete turistice a ajuns la aproximativ 200 de milioane de euro, arată estimările reprezentanților Asociației Litoral – Delta Dunării. „Datorită strategiei de promovare a Asociației Litoral — Delta Dunării, care include evenimente de promovare și participarea la târguri de turism, interne și externe, organizarea de infotripuri, introducerea de noi zboruri interne și externe, dar și datorită evenimentelor care au fost organizate în stațiunea Mamaia și în orașul Constanța, în sezonul estival 2017, evenimente care anul acesta s-au prelungit până aproape de jumătatea lunii septembrie, a fost înregistrată o creștere a numărului de turiști de aproximativ 12%, conform informațiilor transmise de Institutul Național de Statistică (…) Dacă în sezonul estival 2016, conform INS, numărul turiștilor în județul Constanța a fost de 1.036.535, anul acesta, datorită promovării și a evenimentelor organizate, estimăm o creștere a numărului de turiști cu cel puțin 8%, turiști care au generat încasări de aproximativ 200.000.000 euro, numai din achiziționarea pachetelor turistice”, se arată în comunicatul de presă al Asociației, transmis AGERPRES. În viziunea președintelui Asociației Litoral — Delta Dunării, Cristian Bărhălescu, orașul Constanța a avut de câștigat, iar rezultatele politicii fiscale sunt vizibile. La rândul său, vicepreședintele Asociației, Corina Martin, a subliniat că, în acest an, stațiunile vedetă au fost Mamaia și Vama Veche, dar și Venus și Eforie Nord. „În acest an am continuat Strategia demarată de Asociația Litoral-Delta Dunării în anul 2013, considerat un an de referință, datorită introducerii Taxei de Promovare Mamaia. Din acel moment, am lucrat pe strategie, obiective, piețe-țintă, atragere de zboruri, evenimente. Acest buget ne-a permis să înregistrăm creșteri ferme în fiecare an din ultimii patru, iar sezonul 2017 continuă acest trend (…) Stațiunile vedetă au fost Mamaia și Vama Veche, cele două branduri de succes ale Litoralului, și Venus și Eforie Nord. Una din tendințele clare o reprezintă creșterea numărului de turiști străini, atrași de marile evenimente, cu precădere festivaluri muzicale și convinși de campania noastră susținută de promovare pe piețele externe de pe care am atras zboruri. Anul 2017 a adus și o orientare evidentă a turiștilor români și străini către apartamente de vacanță, cu precădere în Mamaia și Năvodari, un segment de piață ce s-a consolidat major și care contribuie consistent la creșterea numărului de locuri de cazare și a standardului de servicii oferite (…)”, a punctat Martin. În același context, Daniel Ilușca, vicepreședintele Asociației Litoral-Delta Dunării, a precizat că acest an a însemnat pentru Delta Dunării cea mai mare creștere ca grad de ocupare și ca număr de zile ale sejurului. ”Anul 2017, pentru Delta Dunării este anul cu cea mai mare creștere ca grad de ocupare și ca număr de zile al sejurului. Astfel, în lunile mai — iulie, gradul de ocupare în Delta Dunării a fost de aproximativ 80%, iar în luna august am ajuns aproape de 100%. Estimăm astfel că, în acest sezon, față de anul trecut, vom înregistra o creștere a numărului de turiști de aproximativ 30%. Se anunță a fi promițătoare și lunile care urmează, octombrie și noiembrie. În perspectivă, ne dorim să continuăm promovarea Deltei Dunării prin participarea la târguri interne și externe, prin organizarea de infotrip-uri și, mai ales, urmând exemplul Litoralului, prin organizarea de evenimente, care au impact important asupra deciziei turistului cu privire la locația în care își va petrece vacanța (…)”, a susținut Ilușca. Conform datelor INS, publicate pe 1 septembrie, numărul sosirilor în structurile de primire turistică a crescut, în primele șapte luni din acest an, cu 12,1%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând la circa 6,608 milioane.