Bogdan Chitic

Petrosport Ploieşti, clubul sportiv înfiinţat în anul 2012 de către Florin Goruneanu şi care a primit sub aripa sa câteva dintre fostele grupe de copii şi juniori ale FC Petrolului, după intrarea în faliment a vechii societăţi, în vara trecută, continuă să ţintească tot mai sus şi să-şi propună noi obiective de performanţă pentru sezonul ce va urma.petrosport 2 12
Pentru asta, preşedintele Florin Goruneanu încearcă să atragă o serie de sponsori care să se alăture proiectului său, întrucât, la momentul actual, majoritatea cheltuielilor sunt suportate din buzunarul propriu, situaţie tot mai greu de gestionat de la an la an.
„Deşi noi am câştigat numeroase turnee naţionale şi internaţionale, în Bulgaria, Turcia, Grecia, dar am bifat şi prezenţe în plutonul fruntaş la competiţii din Franţa, Spania şi Portugalia – Mundialito, nu beneficiem de ajutorul nimăui. Noi, ca şi ONG, plătim absolut orice – organizarea meciurilor, cheltuielile de arbitraj, transportul, asistenţa medicală etc.
Astfel, facem un apel către toate persoanele şi firmele prahovene interesate să se alăture acestui proiect de performanţă şi să ne vadă la lucru la meciurile de pe teren propriu, pe care le disputăm pe Stadionul „Conpet”, noi fiind la momentul actual singura echipă din Prahova care se bate cu cele mai bune trupe din ţară, în Liga Elitelor. Cu tot respectul pentru toate celelate formaţii din judeţul nostru, dar una este să concurezi strict în Prahova, şi cu totul alta să te iei la trântă cu academii de fotbal şi centre de excelenţă din Constanţa, Timişoara şi Tg. Mureş, sau cu Dinamo Bucureşti, Universitatea Craiova sau FC Ardealul Cluj.
Trebuie să pornim de jos, trebuie să ne îndreptăm atenţia către copii şi juniori, să le oferim condiţii pentru a putea creşte, pentru că vedeţi şi dumneavoastră ce se întâmplă acum cu echipa naţională. Din punctul meu de vedere şi, cu siguranţă, sunt foarte mulţi oameni angrenaţi în fenomen în asentimentul meu, este inadmisibil ca o ţară precum Muntenegru, cu nici 700.000 de locuitori, să te învingă în preliminariile pentru Campionatul Mondial. Tocmai de aceea, principala noastră grijă trebuie să o reprezinte copiii şi juniorii, adică viitorul fotbalului românesc, iar fără un capital financiar care să acopere necesităţile unei astfel de structuri, este tot mai greu să mergem înainte pe aceeaşi linie”, ne-a declarat Florin Goruneanu, preşedintele Petrosport.

Nume cu greutate în staff

La momentul actual, pe lângă grupa de performanţă 2000-2001, pregătită de referentul zonal şi reprezentantul FRF pe zona Muntenia, Iulian Cojocaru, Petrosport mai deţine grupe de copii de generaţie 2005-2006, sub comanda fostului internaţional Pompiliu Stoica, şi 2008-2010, antrenate de Claudiu Toader, clubul numărând, în prezent, aproximativ 100 de jucători legitimaţi. Staff-ul tehnic al CS Petrosport este completat de Bogdan Rădulescu, antrenor cu portarii.
Revenind la grupa 2000-2001, trebuie amintit că din „mâna” antrenorului Iulian Cojocaru, unul dintre cei mai cunoscuţi tehnicieni prahoveni din sectorul juvenil, au ieşit jucători precum Antonio Manolache (FC Twente), Iulian Ilie (ex-Borussia Dortmund) – ambii internaţionali „U17”, sau Mihai Niţescu, fratele mai mic al fotbalistului de la FC Petrolul, Tiberiu Niţescu.
Tocmai această generaţie de excepţie a fotbalului ploieştean a obţinut titlul de vicecampioană naţională la juniori „E”, în 2012, locul 5 la juniori „D” , în 2014, dar şi medalia de bronz, la juniori „C”, în 2016.