Sfânta Eufrosina a trăit pe timpul Împăratului Teodosie cel Mic. Părăsind ea lucrurile veselitoare ale lumii şi fugind pe ascuns din casa părintească, s-a schimbat pe sine îmbrăcând haine bărbăteşti, numindu-se Smarald, în loc de Eufrosina. Şi fiindcă a iubit vieţuirea monahicească, a mers la o mănăstire de bărbaţi, arătându-se ca un famen împărătesc. După ce şi-a câştigat dorinţa, se nevoia cu multe nevoinţe şi osteneli şi cu rugăciuni neîncetate, până când şi-a uscat cu totul trupul său gingaş femeiesc. Şi cu adevărat era un lucru minunat, să vadă cineva o femeie frumoasă, locuind în mijlocul monahilor. Prin urmare aşa a putut a străluci în mijlocul bărbaţilor cu virtuţile, precum şi piatra cea scumpă smaraldul străluceşte în mijlocul celorlalte pietre. Numai la sfârşitul vieţii sale s-a arătat cum că era femeie şi nu bărbat. Pafnutie, tatăl ei, a mers odată la mănăstire, pe timpul în care era să moară cuvioasa. Şi văzându-l ea, a zis către dânsul cuvântul acesta cel mai de pe urmă: „O, tată!” Şi aşa şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, bucurându-se şi veselindu-se de bunătăţile ce avea să le dobândească pentru nevoinţele şi ostenelile sale.
