Mai multe ținute în nuanțe de maro și ”nude” au fost prezentate în cadrul Săptămânii Modei de la Milano, în care au defilat mărci internaționale prestigioase precum Prada, Fendi și Max Mara cu propunerile modei feminine pentru sezonul primăvară/vară 2018, relatează EFE. Designerul Karl Lagerfeld a prezentat pentru casa de modă Fendi o colecție în care au predominat nuanțele de bej, maroul oranj și culorile pământului. Culorile au scos în evidență rochii cu transparențe și decolteuri în V, compleuri de bluze și fuste înflorate și pardesie cu umerii decupați. Fendi a mizat și pe un ansamblu de piese foarte elegante, cu fuste peste genunchi în tonuri de verde intens și negru, sau cămăși în dungi verde cu alb și pantaloni drepți verde smarald. Imprimeurile în dungi diagonale au fost prezente și la rochiile din stofă cu dungi transparente, la fustele din mătase și la paltoanele din fire lungi. Ca accesorii, Fendi a adus ultimele tendințe în materie de poșete, de dimensiuni mari sau minione cu mânere scurte, precum și ciorapii în dungi purtați cu pantofii cu toc și baretă închisă pe gleznă. Prada a optat în schimb pentru imprimeuri amintind de ilustrațiile din comic books pentru a decora rochiile, cămășile și chiar fustele. Curajoasă și îndrăzneață, colecția casei Prada pentru sezonul primavară/vară de anul viitor a ales imprimeuri hazlii tip animal print, buline și dungi pentru cămăși fără mâneci sau motive florale. Pantofii au fost clasici, cu toc și botul ascuțit, purtați cu fuste tip creion cu talie înaltă și bluze fără mâneci și decolteu în V. Mai sobră și mai clasică a fost colecția casei de modă Max Mara, unde culoarea predominantă a fost ”nude” sau maroul strălucitor. Casa italiană fondată în 1951 a demonstrat că este capabilă să îmbrace toate femeile din lume, astfel încât a optat pentru manechine de diferite rase, dar și religii, inclusiv un model cu văl. Majoritatea pieselor prezentate au fost uni fără imprimeuri, deși în unele ocazii s-a preferat, cum a făcut în zilele trecute Gucci, etalarea mărcii pe unele piese vestimentare. În mod excepțional, la unele rochii, fuste sau jachete au fost prezente și motive florale de culoare violet.