Petre Apostol

La Bergen, în Norvegia, a început, de duminică, derularea probelor din cadrul Campionatelor Mondiale de Ciclism pe Şosea. La această ediţie a competiţiei mondiale s-a aliniat şi reprezentativa României, coordonată de antrenorul Georgios Georgiadis, de la Steaua Bucureşti, iar în lotul tricolor se regăseşte şi un ciclist prahovean, de la CS Petrolul Ploieşti, anume Valentin Vasiloiu.VALENTINA B 241
Campion naţional la juniori, atât la contratimp individual, cât şi la fond, elevul antrenorului Constantin Ciocan a debutat marţi la Campionatul Mondial. Pentru sportivul din Albeşti Muru participarea la Mondiale reprezintă de-abia a treia competiţie internaţională la care ia parte în acest sezon şi a doua la care concurează în afara graniţelor ţării.
În afară de evoluţia excelentă de la Naţionale, Vasiloiu s-a remarcat şi la Campionatele Balcanice, desfăşurate în luna august, la Deva, la care a câştigat medalia de bronz în cadrul probei de contratimp individual, la care, însă, trebuie spus că nu a concurat la capacitate maximă din cauza unor probleme de sănătate.
La Campionatele Mondiale, delegaţia României a ajuns în Norvegia cu întârziere, de-abia luni seară, după zece ore de drum şi o noapte pierdută. Astfel, sportivii tricolori au ratat antrenamentele oficiale pe traseul de contratimp, proba cu care au început campionatele, testele efectuându-se în ziua de sâmbătă. În plus, Valentin Vasiloiu nu a putut nici măcar să vadă traseul înaintea participării, deoarece proba sa a fost programată chiar în prima parte a zilei următoare sosirii la Bergen a delegaţiei României.
În aceste condiţii, şansele sale erau reduse pentru un rezultat impresionant, mai ales având în vedere că nu dispune de cel mai performant material de concurs, iar la proba de contratimp orice element contează în a atinge o viteză cât mai mare.
Cu toate acestea, plecat cu numărul de concurs 40 (din 78 de sportivi), Valentin Vasiloiu a avut o comportare mai bună decât media rezultatelor înregistrate la ultimele ediţii ale campionatelor, la nivelul juniorilor. Ciclistul de la CS Petrolul a sosit pe locul 61, parcurgând traseul de 21,1 km în timpul de 31:01.11 minute (viteză medie de 40,814 km/h), înregistrând o întârziere de 2:58.96 minute faţă de câştigător, britanicul Thomas Pidcock.
De remarcat că Vasiloiu a avut cea mai bună evoluţie pe al doilea sector cronometrat, în care a fost programată şi o căţărare de 1,4 km, cu o pantă medie de 7,2% şi o pantă maximă de 9,1%, secţiune pe care a stabilit al 53-lea timp, comparabil cu sportivi care au încheiat în primii 30.
În privinţa primelor poziţii, Pidcock a fost urmat, pe podium, de italianul Antonio Puppio (la 11.92 secunde), respectiv de polonezul Filip Maciejuk (la 13.29 secunde).
Pentru Valentin Vasiloiu urmează participarea la proba de fond, programată sâmbătă, cu începere de la ora 10:30 (ora României), la care pentru România va mai concura şi Denis Vulcan. Proba se va derula pe distanţa de 135,5 kilometri, având o căţărare pe traseu, lungă de 1,5 kilometri, cu o pantă medie de 6,4% şi o pantă maximă de 7,8%.
Ar fi de spus şi faptul că elevul antrenorului Constantin Ciocan mai are un an de petrecut la nivelul juniorilor, astfel că primul contact cu lumea bună a ciclismului mondial reprezintă un bun punct de plecare în cariera sa pe plan internaţional.
La Elite, România este reprezentată de Serghei Ţvetcov şi de Ana Covrig.