FC Petrolul Ploiești – Atletic Bradu, astăzi, ora 18:45, Digi Sport 1

Bogdan Chitic

Ratarea calificării în optimile Cupei României nu ar trebui să atârne ca o piatră de moară de gâtul unei echipe ploieștene al cărei unic obiectiv declarat înaintea debutului acestui sezon îl reprezenta promovarea în Liga a II-a și care, în continuare, trebuie să rămână la fel de actual, indiferent de circumstanțe. Cu jocuri în regim “din trei în trei zile”, cu terenuri inundate, cu un public ostil în tribune, în cazul meciurilor jucate în deplasare, sau cu unele vociferări ale fanilor care doresc un plus de spectacol în jocul echipei, băieții lui Tavi Grigore trebuie, în principal, să adune victorii și să nu privească în urmă, fiindcă, de acum înainte, odată cu înaintarea în campionat, orice derapaj va fi cu mult mai greu de corijat.
Eliminați din cupă, după un meci în care au demonstrat că au reale posibilități de exprimare chiar și în fața unui adversar situat în plutonul fruntaș cu o divizie mai sus, găzarilor nu le rămâne nimic altceva de făcut decât să strângă rândurile și să continue seria victoriilor în campionat. Cu patru puncte obținute din duelurile cu cele două contracandidate teleormănene, 1-1 cu AFCM Alexandria, la Ploiești, și 1-0 cu Voința Turnu Măgurele, la Saelele, FC Petrolul primește, astăzi, vizita unei echipe bine ancorate în jumătatea superioară – Atletic Bradu, cu un parcurs modest, însă, în ultimele cinci etape.

Noi apariții în garnitura de start?!FOCUSATI MB 55

Va fi un joc, cu siguranță, deloc ușor pentru “lupi”, asta mai ales prin prisma accidentărilor suferite la meciul din urmă cu trei zile, cu CS Mioveni, axul central – indiferent că vorbim despre linia de fund sau cea mediană – fiind, practic, cel mai “șubrezit” de probleme de moment apărute în lot. Cu Prunescu și Frîncu ieșiți devreme din cărțile jocului de cupă, tocmai pentru a nu se risca noi complicații de lungă durată, singura veste bună pentru stafful tehnic al gazdelor o reprezintă revenirea lui Paul Antoche, mijlocașul ispășindu-și etapa de suspendare marți seară și având șanse mari să înceapă titular, la nevoie chiar în centrul defensivei, partida cu Atletic Bradu.
În rest, rămâne de văzut cum se vor comporta din punct de vedere fizic “căpitanul” Cl. Tudor și Chindriș, doi dintre cei mai buni fotbaliști ai ploieștenilor în meciul de cupă, ambii cu 120 de minute petrecute pe teren, dar și dacă Tavi Grigore va alege să-l menajeze pe Ciocâlteu – după o evoluție ștearsă cu Mioveniul, soldată și cu ratarea unei lovituri de la 11 metri.
Bilete pentru jocul de deseară se găsesc în continuare la casele Stadionului “Ilie Oană”, până la ora de start a partidei care va fi transmisă, de asemenea, în direct pe Digi Sport – trend ce începe să devină “o sabie cu două tăișuri” pentru club și fanii săi, care nu s-au mai înghesuit în tribune, ca în alte vremuri, la ultimele partide de campionat.