N. D.

În perioada 15-18 noiembrie, în cadrul proiectului aniversar ”25 de ani de învățământ economic universitar la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești”, Facultatea de Științe Economice organizează o serie de evenimente. Astfel, astăzi, va fi organizată Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești cu tema “Sursele de energie în dezvoltarea şi administrarea afacerilor durabile”. Iar mâine sunt programate următoarele acţiuni: Conferința Internațională Aniversară “European economy and digital society in the current geopolitical context”, Concursul Național Studențesc cu tema “Simulatorul de business – Educație managerială prin educație digitală în mediul academic”, ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa profesorului univ. dr. Dinu Marin – secretar gneral al Asociației Generale a Economiștilor din România. De menţionat că seria evenimentelor care marchează împlinirea a 25 de ani de învățământ economic universitar la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești a debutat din luna aprilie 2017.
Totodată, la sfârşitul lunii octombrie, în prezenţa a numeroşi invitaţi – reprezentanţi din administraţia locală şi judeţeană, parlamentari, directori de instituţii publice şi companii, diplomaţi, profesori, foşti şi actuali studenţi – universitatea a marcat împlinirea, în 2017, a 50 de ani de învăţământ universitar la Ploieşti.