Romulus Ciobanu este „alesul” pentru a-l înlocui pe Octavian Grigore pe banca Petrolului. După câteva zile în care numele acestuia a fost ţinut „la secret”, pentru a-şi rezolva situaţia contractuală cu AFCM Alexandria – „rivala” Petrolului la promovare, ieri, Ciobanu a ajuns la Ploieşti, pentru a „lua contact” cu viitorii săi elevi, perioada următoare, până se va intra în vacanţă, urmând să fie una „de evaluare”, pentru ca, din mers, să apară şi noutăţi în lot, unele dintre ele chiar de la … Alexandria. După orele prânzului, Ciobanu a fost prezentat jucătorilor, supervizând primul antrenament al săptămânii, care se va încheia cu un amical împotriva celor de la CSU 2 Craiova, joc programat sâmbătă.haita b
În vârstă de 40 de ani, Ciobanu a jucat în Prahova pentru Metalul Plopeni, unde a fost şi antrenor, apoi, în „varianta CSO”, pentru ca, în cariera sa de tehnician să se mai regăsească echipe precum Caransebeş, Ştefăneşti, juniorii lui FCM Târgovişte, Pucioasa şi, acum, Alexandria, unde fusese numit în 2014 şi cu care reuşise promovarea din judeţ în eşalonul trei.

Grigore revine ca secund

La aproape doi ani de când a părăsit Petrolul, antrenorul cu portarii, Cătălin Grigore, va lucra în staff-ul lui Romulus Ciobanu. Pe cei doi îi „leagă” faptul că sunt foşti colegi de echipă, la Poli AEK, în Liga I, dar şi faptul că sunt dâmboviţeni şi buni prieteni. Grigore plecase de la Petrolul, la Dinamo, apoi a fost la un pas de a lucra pentru prima reprezentativă a României, alături de Cosmin Contra, fiind „dat la o parte”, în ultima clipă, Naţionala alegând să meargă pe mâna lui Leo Toader, la acest capitol. Chiar şi aşa, “Grig” fusese inclus în planurile loturilor de juniori, pentru a se ocupa de pregătirea portarilor.
Al doilea secund al lui Ciobanu ar trebui să fie Marian Botea – cu care acesta a lucrat şi la Alexandria, dar, venirea acestuia din urmă este, deocamdată, incertă, colaboratorul lui Ciobanu având unele probleme personale care îl împiedică să se mute la Ploieşti.
De remarcat că ambii antrenori secunzi care au făcut parte din in staff-ul lui Octavian Grigore – Gheorghe Liliac şi Ciprian Pura – vor trece în organigrama Centrului de Copii şi Juniori, în cazul ultimului fiind în discuţie şi rămânerea alături de noul antrenor.