V. Stoica

La începutul acestei săptămâni, Ministerul Mediului a publicat o listă actualizată a derogărilor la speciile lup și urs, cerute de asociațiile de vânători din întreaga țară, la solicitarea autorităților locale care au avut de-a face cu atacurile animalelor sălbatice atât în gospodăriile populației, cât și atacuri directe în care au picat victime oameni.
Până acum, pentru Prahova, Ministerul Mediului a avizat recoltarea a două exemplare de urs din zona orașului Comarnic, pentru Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Câmpina, însă până în prezent cele două carnivore mari nu au fost împușcate, pentru că nu au mai revenit în zona respectivă.
Pe de altă parte, deși a mai existat o nouă solicitare din partea AVPS Câmpina pentru recoltarea a încă doi urși, această cerere a fost respinsă, potrivit surselor noastre, pe motiv că nu au fost împușcate celelalte două exemplare pentru care s-a dat derogarea anterioară.