Tricolorul LMV Ploieşti – CSA Steaua Bucureşti, astăzi, ora 15:30

Petre Apostol

Returul Diviziei A1 la volei masculin, faza I, începe cum nu se poate mai bine, cu duelul direct pentru prima poziţie, Tricolorul LMV Ploieşti primind replica liderului actual, CSA Steaua Bucureşti, de care o desparte un singur punct în clasament.
Echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu şi-a mai refăcut din moral după eliminarea dezamăgitoare din faza preliminară a CEV Challenge Cup, prin victoria obţinută în finalul turului, pe teren propriu, cu CS Unirea Dej, scor 3:0 (25:22, 25:23, 25:20). Astfel, ploieştenii doresc să încheie 2017 fără înfrângere în Sala „Olimpia”, aceasta reprezentând ultima partidă a anului de pe teren propriu.
În plus, Olteanu şi compania urmăresc să se revanşeze faţă de înfrângerea suferită la startul campionatului pe terenul formaţiei Steaua Bucureşti, cea mai drastică din istoria echipei, scor 0:3 (22:25, 15:25, 15:25), dar care a rămas singurul insucces al ploieştenilor pe plan naţional (campionat şi Cupa României), în actualul sezon.
9-bDupă 11 etape disputate, Steaua Bucureşti şi Tricolorul LMV Ploieşti sunt singurele echipe care au suferit câte o singură înfrângere în campionat. Dar, echipa din Capitală are un punct în plus faţă de formaţia perahoveană, punct pierdut de Tricolorul LMV pe terenul ocupantei celei de-a treia poziţii, CS Arcada Galaţi, meci în care s-a impus în tiebreak.
De menţionat că echipa bucureşteană, antrenată de Bogdan Tănase şi Răzvan Roşu, are, totodată, cele mai multe victorii în trei seturi din campionat (8). De altfel, în afară de surprinzătoarea înfrângere de pe terenul nou-promovatei Dinamo Bucureşti (scor 1:3), Steaua nu a mai cedat în campionat decât două seturi, în deplasare, cu Universitatea Cluj, respectiv Unirea Dej, meciuri câştigate cu scorul de 3:1.
În schimb, Tricolorul LMV a înregistrat şase victorii în trei seturi şi încă trei succese în patru seturi.

Victorioşi în ultimul meci direct

Chiar dacă Steaua Bucureşti s-a impus în turul fazei I din campionat, Tricolorul LMV Ploieşti a bifat ultima victorie în meciurile directe, deoarece cele două echipe se confruntă şi în sferturile de finală ale Cupei României. Iar, în manşa tur, disputată luna trecută, la Sala „Olimpia”, elevii antrenorilor Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu s-au impus în minimum de seturi, scor 25:22, 25:21, 25:21. Totuşi, Steaua deţine avantaj în confruntările directe cu Tricolorul LMV, cele două formaţii întâlnindu-se şi în eşalonul secund, în sezonul 2013/2014, bucureştenii câştigând şapte dintre cele zece partide oficiale disputate până acum. De remarcat, însă, că victoriile ploieştenilor au fost obţinute pe teren propriu, în Sala „Olimpia”.

Egalitate în atac, avantaj pentru ploieşteni, la recepţie

În privinţa datelor statistice din acest sezon ale celor două echipe, interesant este faptul că, în atac, ambele au avut acelaşi procentaj până în prezent (54%). Însă, ploieştenii au o medie mai mare la punctele obţinute din atac, cu 12,23 puncte pe set, din 43 de seturi, faţă de 12,08 a bucureştenilor, din 39 de seturi.
La recepţie, în schimb, Tricolorul LMV se află în avantaj, cu 51% eficienţă (faţă de 49% a roş-albaştrilor) şi 44% recepţie perfectă (faţă de 32% de partea steliştilor). În plus, ploieştenii au fost mai buni decât adversarii din această după-amiază şi la capitolul blocaje, cu 2,88 blocaje pe set. Totuşi, şi Steaua s-a descurcat bine la acest capitol, având o medie de 2,44 blocaje pe set.
În ceea ce priveşte serviciul, Steaua are avantaj, înregistrând 76 de aşi, cu o medie de 1,95 puncte din serviciu pe set. Tricolorul LMV a bifat 73 de aşi, cu o medie de 1,70 puncte din serviciu pe set.

Câte doi jucători, în echipa ideală a campionatului

Ambele echipe din fruntea clasamentului au câte doi jucători în echipa ideală a campionatului, la finalul turului fazei I. De la Tricolorul LMV Ploieşti fac parte coordonatorul Cristian Bartha şi centrul Nikita Stulenkov, cel din urmă fiind liderul echipei la aşi şi la blocaje.
În plus, Philipp Kroiss, care are cele mai bune procentaje la recepţie din tabăra prahoveană, este al doilea libero al campionatului, în urma lui Adrian Feher, de la campioana în exerciţiu, Volei Municipal Zalău.
De partea cealaltă, Steaua Bucureşti îi are în echipa ideală pe extrema Nemeth Szalbocs şi pe centrul Nemanja Cubrilo. În plus, al doilea coordonator al campionatului este cel al Stelei, Ivan Kostic, iar pe postul de extremă, al treilea este tot de la gruparea roş-albastră, anume Eemeli Kouki.
În echipa ideală a campionatului mai sunt Marian Bala, extremă de la CS Arcada Galaţi, şi Caio Provenzano de Pra, pe postul de universal, de la CS Dinamo Bucureşti.

Două confruntări directe, în mai puţin de o săptămână

 

Acesta este primul dintre cele două meciuri în care Tricolorul LMV şi Steaua se vor întâlni în mod direct, în mai puţin de o săptămână. După partida de astăzi, din campionat, cele două formaţii se vor mai confrunta şi miercuri, 13 decembrie (ora 20:00), în manşa retur din sferturile de finală ale Cupei României, care va avea loc în Capitală. De menţionat că Steaua Bucureşti se deplasează la Ploieşti, pentru meciul de astăzi, după victoria înregistrată la mijlocul săptămânii, în turul 16-imilor de finală ale CEV Challenge Cup, pe terenul echipei slovace KDS-sport Kosice, scor 3:0 (25:17, 25:20, 25:15).
Meciul de astăzi va fi arbitrat de gălăţenii Lucian Năstase şi George Grădinaru, iar observator va fi chiar preşedintele federaţiei, Gheorghe Vişan, din Bucureşti, aceiaşi care au oficiat şi meciul din manşa tur a Cupei României dintre cele două echipe.
În cadrul etapei mai sunt programate, tot astăzi, următoarele partide:
CSŞ 2 CNE Baia Mare – SCM U Craiova, ora 16:00
CSM Bucureşti – CS Arcada Galaţi, ora 17:00
CSU UV Timişoara – Universitatea Cluj, ora 17:30
Explorări Baia Mare – Volei Municipal Zalău, ora 18:00
Dinamo Bucureşti – Unirea Dej, ora 18:00