Unde pot depune o cerere pentru eliberarea pașaportului temporar?

„Aș avea nevoie de un pașaport simplu, temporar. Vă rog să mă ajutaţi cu câteva informaţii referitoare la demersurile pe care trebuie să le fac în acest sens”.

I.Popescu, Ploiești
*  *  *
Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare se depun personal de către solicitanţi la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple din ţară în a căror rază de competenţă au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, iar în străinătate – la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.
În cazul în care solicitantul paşaportului simplu temporar nu se poate prezenta la serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple de la domiciliu sau reşedinţă, cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare pot fi depuse la cel mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple. Cererile se soluţionează de autorităţile competente, în termene care curg de la data depunerii acestora şi care nu pot depăşi trei zile lucrătoare. Pentru cererile depuse în ţară, s-a reuşit reducerea termenului de eliberare la două ore.


Dragi cititori, acest spaţiu de pagină vă aparţine. Aici îşi vor găsi loc punctele dumneavoastră de vedere în legătură cu ceea ce vă frământă, vă
nemulţumeşte, vă îngrijorează, aţi dori schimbat sau credeţi că merită apreciat.