Bucov, Proviţa, Cornu, Ceptura, Proviţa, Izvoarele, Sălciile sunt localităţi rurale care au echipe prezente la Cupa Moş Crăciun. Un pic de pasiune locală, ceva orgolii, mândrie şi s-a „rezolvat” problema prezenţei la o competuiţie care va rămâne „reper”, pentru o perioadă în amintirea copiilor de 11-12 ani care visează cu ochii deschişi să-i calce pe urme lui Budescu, Marinescu, Claudiu Tudor, Vali Lazăr şi câţi alţii… Pentru cine vrea, nu e complicat, „taxa” de 300 de ron se regăseşte în cadourile oferite copiilor, grupa se joacă într-o singură zi, important este să se vrea!
Din păcate, sunt multe cluburi din judeţ, unele cu tradiţii şi pretenţii (Plopeniul este cel mai bun exemplu, pentru că vorbim despre o echipă care a fost „subiect de carte”), care nu mai bifează astfel de întreceri, unde interesul pentru „schimbul de mâine” s-a diminuat, diluat. De fapt, „flacăra” este ţinută vie în majoritatea cazurilor de om: antrenor, delegat, ce o fi el, pasionat, interesat de numele comunităţii pe care o reprezintă. Unde aceşti „tip de oameni” au fost daţi la o parte, nu se mai face mare lucru. Şi nu e valabil doar la sport!