Ce au oamenii stângaci şi cei care suferă de schizofrenie în comun? Potrivit unui nou studiu, ar putea fi vorba despre credinţă sau, mai bine zis, despre lipsa acesteia, potrivit iflscience.com, preluat de Hotnews.ro. În studiul publicat în revista Evolutionary Psychological Science, oamenii de ştiinţă au descoperit o legătură interesantă între ateism şi anumite trăsături genetice, precum autismul, schizofrenia sau a fi stângaci. Totul se referă la ADN şi la ceva numit „sarcina mutaţională”. În esenţă, persoanele care se cred religioase tind să aibă mai puţine mutaţii genetice. Prin urmare, acestea sunt mai puţin predispuse decât ateii să fie stângace sau să se confrunte cu afecţiuni precum autism sau schizofrenie. La studiu au participat 612 voluntari. Potrivit cercetătorilor, relaţia dintre a fi stângaci şi a fi ateu (aşa cum au fost Mozart, Marie Curie sau cum este Barack Obama) este „slabă, dar semnificativă”, pe când legătura dintre autism şi ateism este ceva mai evidentă. Şi, chiar dacă ne-am aştepta ca ateii să fie mai puţin înclinaţi să creadă în activitatea paranormală, rezultatele sugerează contrariul. Ambele descoperiri reflectă tendinţele din societăţile occidentale. Se pare că devenim din ce în ce mai puţin religioşi în sens tipic – non-religioşii constituie 48,6% din populaţia britanică, iar în SUA ateismul a crescut de la 6% (1992) la 22% (2014). Mai mult, se pare că şi credinţa în paranormal a crescut. Un sondaj Harris din 2013 a constatat că 42% dintre americani cred în fantome şi că mare parte dintre aceştia sunt stângaci.