A. M.
Doi dintre elevii Colegiului Național “Mihai Viteazul” din Ploiești, Alexandra Alexiu şi Theodor Cucu din clasa a XII-a M1, ambii cu distincții la olimpiade internaționale, au fost admişi la prestigioasa Universitate Cambridge din Marea Britanie. Theodor, olimpic la lingvistică şi la limba română, va studia la Downing College în cadrul Cambridge University, au anunțat reprezentanții instituției. Acesta a obţinut Medalia de Aur la Olimpiada Internaţională de Lingvistică de la Dublin, Irlanda, în anul şcolar 2016 -2017 și a fost declarat Elevul Anului la Ploiești, în luna octombrie a anului trecut, iar profesorii care l-au îndrumat –
Nicolae Angelescu (matematică) şi Carmen Olteanu (limba română) – au obținut atunci distincția Profesorul Anului. Alexandra Alexiu, olimpică la chimie şi Știinţele Pământului, a ales să studieze chimia şi fizica la Queens’ College, Cambridge University. Tânăra a fost declarată în 2016, la Ploiești, Eleva Anului, după ce a obținut medalia de argint la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori din Japonia, pentru acest concurs pregătindu-se la patru discipline, cu profesorii : Florina Miricel (biologie), Maria Marin (chimie), Ioan Lumezeanu (fizică), Gabriela Nedelcu (geografie). În același an, Eleva Anului a mai fost desemnată Maria Alexa Tudose, elevă în clasa a noua la Colegiul Național „I.L. Caragiale” din Ploiești, care a obținut medalia de aur la Balcaniada de Informatică din Macedonia.