Petre Apostol

Voleiul nu pare să atragă foarte multe persoane în România. În acest sezon al Diviziei A1 la băieţi, unde şi judeţul Prahova are o reprezentantă – şi încă una de seamă, anume Tricolorul LMV Ploieşti (pretendentă la titlul naţional) – doar CS Arcada Galaţi a reuşit să atragă în câteva rânduri mai mult de 1000 de spectatori în sală.
De altfel, la Galaţi se înregistrează şi cea mai mare medie a spectatorilor prezenţi la meciuri, fiind cu mult peste ceea ce se întâmplă în restul ţării. De exemplu, la Ploieşti, meciul de săptămâna trecută, chiar cu CS Arcada, între două echipe care vizează realizarea „eventului” (titlul naţional şi Cupa României), a strâns în Sala „Olimpia” doar 500 de persoane, în condiţiile în care intrarea este gratuită la partidele Tricolorului LMV. Iar acest număr este unul mare pentru echipa ploieşteană, care, în medie, are în jur de 300 de spectatori pe meci.
Acest fapt se întâmplă şi ca urmare a unor strategii de promovare care lipsesc cu desăvârşire în voleiul românesc, nu doar din partea cluburilor participante în competiţiile naţionale, ci şi a celor care se ocupă de organizarea lor, anume reprezentanţii forului naţional de specialitate.