Constantin Dumitru – Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să lectureze materiale „cu parfum de epocă”, despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru. Astăzi, a doua parte despre gruparea Tricolorul Căile Ferate Ploieşti – Văleni, grupare ce a jucat un rol de seamă pe scena fotbalului districtual din perioada interbelică.
La finele lunii martie 1934, presa locală anunţa: „Domnul colonel Constantin Zagoritz şi-a dat demisia dela preşedenţia clubului divizionar Tricolor. Retragerea acestui mare sportiv dela conducerea clubului este foarte mult regretată de sportsmenii prahoveni”. În august 1934, clubul Tricolorul a organizat alegeri pentru a stabili noul comitet ce avea să conducă destinele clubului. „El are în continuare următoarea înfăţişare: Preşedinte şi casier: Ilie Gheorghiu; vicepreşedinţi Nicu Stambolgiu şi Jean Moscopol; secretar Avram Corvin; membri Petrescu şi Gogu Vişinescu. Aceştia au realizat în august 1935 fuziunea dintre grupările Tricolorul şi C.F.P.V. După retragerea colonelului Zagoritz, cel care a păstorit activitatea clubului, a apărut inovatorul de la Ploieşti”, se mai scria în presă. De altfel, iată ce menţiona presa vremii, în octombrie 1934 despre acest subiect:
INOVATORUL DE LA PLOEŞTI
Eri după amiază s’a întâmplat la Ploeşti un fapt a cărui gravitate ese din comun. În timp ce se juca matchul dintre echipele de pitici ale cluburilor Tricolor şi Prahova, a intrat pe teren directorul gimnaziului local (un domn al cărui nume nu l-am putut afla încă), şi a pus copiii pe goană. Micii jucători şi-au luat înspăimântaţi hainele din vestiare tulind-o pe poarta dosnică, în timp ce directorul cu spume la gură, urla:
– Să nu vă mai prind la football că vă tai piciorele. Elevii mei n’au voe să facă sport.
Publicul – puţin la număr – adică atât cât putea fi la un match preliminar în provincie, a rămas consternat. Mai întâi, a avut impresia că domnul care s’a repezit cu toroipanul după tinerii jucători de pe teren, a fost lovit subit de alienaţie mintală. Când, în cele din urmă şi-a dat seama că personajul în chestiune este cogeamitea director de gimnaziu, i-a făcut o manifestaţie de simpatie pe care nu o va uita atât de curând. Cert este însă că matchul s’a lichidat înainte de vreme, iar domnul director s’a putut bate pe burtă, la Berbec, pentru isprava săvârşită. Pentru modul expeditiv în care a reuşit să elimine duhul rău al sportului dintre copiii pe care-i învaţă carte, domnul director merită, fără îndoială, felicitări. Au mai încercat şi alţi directori, în alte oraşe, mai puţin sportive decât Ploeştii, şi n’au reuşit, pentrucă nu s’au gândit naivii – că cel mai bun mijloc pentru stăpânirea răului este să cobori la faţa locului, să pui mâna pe reteveiu şi să arzi fără milă acolo unde doare. Isprava de eri dela Ploeşti, este plină de învăţăminte. Mai întâiu, trebuie trasă o concluzie şi anume: mai fac încă umbră planetei, profesori cari n’au aflat că mişcarea sportivă nu frizează codul penal. Profesori cari nu cunosc lumea decât între cei patru pereţi ai clasei şi cari ignorează cu desăvârşire perceptele clasice ale vieţei şcolare de azi. Astfel de profesori, când scapă la lumina zilei, fac ceiace a făcut sinistrul personaj dela Ploeşti, nevoit să suporte huidueli prea puţin didactice ale unui public pe drept cuvânt indignat. Sistemul inaugurat eri, poate avea însă un revers nu tocmai măgulitor pentru cinstitele feţe şcolăreşti cari ar fi tentate să-l aplice în viitor. Pentrucă, vedeţi s’ar putea întâmpla ca intervenţia „la faţa locului” să găsească taberele încălzite de alergătură, învrăjbite în luptă aprigă şi, cine ştie, cu destul elan pentru a pune pe goană inovatori ca cei dela Ploeşti. N’am dori să se ajungă acolo, pentrucă avem şi noi o fărâmă de îngrijorare pentru prestigiul şcolii, dar copiii-s tineri şi nu admit să fie întrerupţi dela joacă…..
