Rusofobia fără precedent din partea Occidentului este mai gravă decât în timpul Războiului Rece, a declarat duminică ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează site-ul televiziunii France 24, preluat de Mediafax.
„Rusofobia este fără precedent. Nu am văzut niciodată asta pe durata Războiului Rece. Atunci existau anumite reguli, o anumită decenţă … Acum, toată buna-cuviinţă a fost înlăturată. Rusia are anumite interese şi oamenii ar trebui să ţină cont de ele. Rusia are linii roşii. Cred că politicienii serioşi din Europa înţeleg că aceste linii roşii trebuie respectate, aşa cum au fost respectate în timpul Războiului Rece”, a spus Lavrov, într-un interviu pentru publicaţia rusă Kommersant.
Şeful diplomaţiei de la Moscova a condamnat „eforturile de pedepsire a Rusiei prin toate metodele posibile”, catalogând sancţiunile impuse de către Statele Unite şi Uniunea Europeană drept „absurde şi nefondate”.
Serghei Lavrov consideră că este de neconceput ca statele occidentale să încerce reducerea relaţiilor cu Rusia pe fondul situaţiei din regiunea ucraineană Donbas.
Uniunea Europeană şi SUA au aplicat sancţiuni economice împotriva Rusiei, pentru anexarea Peninsulei Crimeea şi pentru implicarea sa în conflictul din estul Ucrainei. Măsurile punitive vizează sectoarele energetic, militar şi financiar.
Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în anul 2014, ca urmare a unui referendum, o manevră criticată dur de Occident. Potrivit ONU, peste 6.500 de persoane au fost ucise în Ucraina de la începutul conflictului armat.