F. T.

În perioada 15 – 19 ianuarie, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Șerban Cantacuzino” Prahova a derulat mai multe acțiuni de control la diverse societăți și instituții din județ, efectuând, în paralel, și activități de îndrumare pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.
Potrivit unui comunicat de presă al pompierilor prahoveni, “în urma verificărilor au fost depistate 70 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, dintre care 32 au fost înlăturate pe timpul desfășurării acestor acțiuni. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecţiei de prevenire a aplicat un număr total de 69 de sancţiuni, cuprinzând 59 avertismente şi 10 amenzi, ultimele însumând 10.500 lei”.
Principalele deficienţe au constat în neasigurarea funcţionării optime a mijloacelor tehnice de primă intervenţie (în speță, stingătoarele), executarea lucrărilor de modernizare fără solicitarea avizului de securitate de incendiu, neasigurarea marcării complete a tuturor căilor de acces şi evacuare cu indicatoare de securitate, instalaţii electrice defecte sau exploatate necorespunzător ș.a.
În documentul de presă amintit, reprezentanții ISU Prahova mai precizează faptul că au fost organizate şi desfăşurate 10 exerciţii în caz de incendiu, cu 266 de participanți, precum și 10 instruiri cu personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din localităţi, operatori economici şi instituţii. În acest context, nu au fost omise nici acţiunile de informare preventivă aferente campaniilor “Nu tremur la cutremur” și “RISC” – campanii care vizează transmiterea către cetățeni a informațiilor privind modul de comportare în cazul producerii unui cutremur, respectiv a informațiilor ce urmăresc reducerea incidentelor de natura incendiilor, exploziilor, cauzate de improvizaţii la instalaţiile de gaze naturale şi electricitate, precum şi de coşuri de fum necurăţate.