Apariţia lui Ionuţ Lupescu pe “turnantă”, drept candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal, pentru alegerile din aprilie, face ca aceste alegeri să fie interesante tare de tot! Şi, chiar dacă Răzvan Burleanu, cu stilul său “corporatist”, şi echipa sa, se asigură de săptămâni bune de strângerea adeziunilor din teritoriu, adeziuni care dacă s-ar “transpune” în voturi, nici nu ar mai fi nevoie să se ţină alegerile, venirea lui Lupescu în “joc” va face concurenţa pentru fotoliul de preşedinte al FRF să fie una cum nu s-a mai văzut, chiar dacă, repet, actualul preşedinte se află de mult timp în campanie, în timp ce, fostul internaţional, salariat al UEFA până acum câteva zile, de abia a apărut în prim-plan.
Sondajele “populare”, deja, îl dau pe Lupescu câştigător, dar, la vot, buletinele vor fi pe mâna celor din fotbal, mulţi dintre ei în raporturi directe cu FRF – salariaţi, în diverse funcţii, mai mult sau mai puţin “acoperite”, iar această situaţie poate da situaţii nebănuite. Oricum, nu Burleanu a inventat consfătuirile “electorale”, cum sunt cele de la Cheile Grădiştei, în desfăşurare de zile bune, pentru că şi Mircea Sandu făcea la fel, iar, 100%, dacă vine Lupescu, nu va schimba nici el acest lucru!
Să vezi “luptă”!