F. T.

În seara zilei de miercuri, în jurul orei 18,30, polițiști din cadrul Secției nr. 1 Poliție, în timp ce acționau pe strada Apelor din municipiu, au observat două femei, care aveau un comportament suspect, una dintre acestea având asupra sa două bagaje voluminoase, pe care le-a înmânat, în fugă, celeilalte.
Oamenii legii le-au legitimat pe cele două femei, aflând că una dintre ele este de origine moldovenească, iar o alta prahoveană, ambele având însă domiciliul în Ploiești. Totodată, în urma controlului efectuat asupra bagajelor găsite, s-a constatat că acestea conțin 3000 de țigarete.
“Toate pachetele aveau aplicat timbru de accize pentru articole de tutun eliberat de Republica Moldova, fără a avea aplicat timbru eliberat de România.Persoanele au fost conduse la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor, iar țigările au fost ridicate”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova.
Totodată, poliția prahoveană mai precizează faptul că “în cauză a fost întocmit dosar penal care are ca obiect săvârșirea infracțiunii de «colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia»”.
Femeia cu dublă cetățenie(româno-moldovenească) a fost reținută pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore, iar cealaltă este cercetată în stare de libertate.