Aproximativ 400 de milioane de chinezi, mai mult decât populaţia SUA, ar urma să meargă cu trenul în perioada sărbătorii Anului Nou Lunar (care începe pe 16 februarie), cunoscută şi sub numele de Festivalul Primăverii, o experienţă care se schimbă rapid odată cu extinderea reţelei de căi ferate de mare viteză, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
Chiar dacă are deja cea mai mare reţea de tren de mare viteză din lume, China a decis să injecteze 3.500 miliarde yuani (556 miliarde de dolari) pentru a extinde reţeaua de căi ferate cu 18% în următorii doi ani, până la 150.000 de kilometri.
Deşi în alte ţări ale lumii introducerea zborurilor cu avionul la preţuri reduse a redus atractivitatea călătoriilor cu trenul, în China este în creştere. Potrivit cifrelor oficiale, anul trecut, cu ocazia Festivalului Primăverii, s-au înregistrat 10,96 milioane de călătorii într-o singură zi şi, pentru prima dată, mai mulţi oameni au călătorit cu trenul de mare viteză decât cu trenurile convenţionale.
Aproape inexistente în urmă cu un deceniu în China, trenurile de mare viteză s-au dezvoltat exploziv în ultimii ani, mai mult de jumătate din reţeaua de 25.000 de kilometri fiind construită între 2013 şi 2017. Planul Beijingului este să extindă această reţea cu peste 50% până în 2025, cu opt magistrale care fac legătura între estul şi vestul ţării până în 2030. În acest fel, reţeaua de trenuri de mare viteză, care iniţial a fost concepută pentru a oferi legături rapide între marile centre economice de pe coasta de est, va fi extinsă şi către regiunile mai puţin dezvoltate din vest.
Ultima linie de tren de mare viteză, inaugurată în luna decembrie 2017, face legătura între Chengdu, capitala provinciei Sichuan, şi oraşul Xi’an din nord-vestul Chinei, renumit pentru Armata de Teracotă. Cu o viteză maximă de 250 de kilometri pe oră, trenul de mare viteză reduce la un sfert durata unei călătorii între cele două oraşe comparativ cu trenul convenţional. În plus, preţul unui bilet, care începe de la 263 yuani (42 de dolari) pentru o singură călătorie, este la jumătate faţă de preţul unui bilet de avion.
Cu ocazia Festivalului Primăverii din acest an se preconizează că vor fi efectuate aproximativ 390 de milioane de călătorii cu trenul, cu 8,8% mai mult decât în urmă cu un an şi aproape dublu faţă de cele 200 de milioane de călătorii efectuate în 2010. Patru dintre cele opt magistrale de tren de mare viteză care ar urma să facă legătura între estul şi vestul Chinei sunt deja operaţionale.