N. D.
Implicarea agenţilor economici în domeniul educaţiei, prin susţinerea învăţământului profesional dual, prinde tot mai mult contur la nivelul judeţului Prahova. Astfel, societatea Adient Trim Ploieşti a anunţat că a iniţiat un proiect de colaborare cu Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” din municipiu, donând instituţiei de învăţământ trei maşini de cusut profesionale. Această iniţiativă vine în întâmpinarea tinerilor interesaţi de calificarea în meseria de Confecţioner produse textile, având posibilitatea de a dobândi competenţe practice. Donaţia celor trei maşini de cusut a avut loc recent, o delegaţie a liceului menţionat efectuând, special pentru acest eveniment, o vizită la societate. S-a menţionat că, pe termen lung, colaborarea dintre compania producătoare de tapiţerii auto şi liceul tehnologic are ca obiectiv înfiinţarea unei clase cu profil tehnic, din domeniul Industrie textilă şi pielărie, în cadrul căreia 28 de elevi vor dobândi calificarea profesională de confecţioner produse textile. „Adient Trim Ploieşti caută în permanenţă moduri de a contribui la formarea profesională a tinerelor generaţii, astfel încât fiecare dintre ei să îşi poată construi un viitor aici, iar colaborarea cu Liceul tehnologic “Anghel Saligny” este un pas important în această direcţie. Decizia de a urma cursurile unei şcoli tehnologice şi a învăţa o meserie este condiţionată de oportunităţile existente pe termen lung. Pasiunea tinerilor pentru un domeniu nu este suficientă, ea trebuie să fie încurajată de demersurile companiilor şi autorităţilor din domeniul educaţiei“, au menţionat reprezentanţii conducerii societăţii.