Martin Schulz a demisionat, marţi seară, din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat (SPD), în încercarea de a clama turbulenţele din interiorul partidului de centru-stânga apărute după parafarea unui nou acord de coaliţie cu formaţiunea conservatoare a cancelarului Angela Merkel, potrivit Mediafax.
Conducerea interimară a partidului a fost preluată de Olaf Scholz, adjunctul lui Schulz, care ar urma să devină ministru de Finanţe în noul guvern de la Berlin.
Liderii partidului de centru-stânga încearcă să convingă membrii SPD să voteze în favoarea acordului de coaliţie cu Uniunea Creştin-Democrată condusă de Merkel. În contextul disputelor din interiorul partidului privind prevederile acordului şi distribuirea posturilor ministeriale, rezultatul scrutinului, programat să aibă loc pe 4 martie, este greu de estimat. Dacă rezultatul va fi unul negativ, cel mai probabil va duce la convocarea de alegeri parlamentare anticipate în Germania.
Conducerea executivă a SPD a confirmat că o susţine pe Andrea Nahles, şefa grupului social-democrat din Bundestag, pentru funcţia de preşedinte al partidului, însă noul lider al formaţiunii va fi ales la un congres extraordinar programat să aibă loc la Wiesbaden, pe data de 22 aprilie.
În vârstă de 47 de ani, Andrea Nahles, fostă ministru al Muncii, ar putea deveni prima femeie preşedinte al Partidului Social-Democrat.
Uniunea Creştin-Democrată (CDU), condusă de cancelarul Angela Merkel, şi Partidul Social-Democrat german (SPD) au ajuns săptămâna trecută la un acord oficial pentru a forma o nouă coaliţie guvernamentală.
Merkel, care conduce Guvernul Germaniei încă din anul 2005, a declarat că intenţionează să rămână la putere cel puţin încă patru ani, până la încheierea actualului mandat de cancelar.