Biserica Ortodoxă este, la ora actuală, cel mai mare filantrop din punct de vedere al contribuţiei în lucrarea socială, a afirmat patriarhul Daniel în plenul Adunării Naţionale Bisericeşti.
El a precizat că, în 2017, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit în scop filantropic 110.782.632 lei şi a subliniat că aceasta „înseamnă jertfă, înseamnă efort şi grijă faţă de popor”, informează Agerpres citând basilica.ro. Adunarea Naţională Bisericească este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale. ANB este formată din toţi ierarhii Sfântului Sinod şi câte trei reprezentanţi (un cleric şi doi mireni) de la fiecare eparhie.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, susţine că sumele pe care teoretic statul ar trebui să le ia ca impozit Bisericii Ortodoxe Române (BOR) vor rămâne în cadrul bisericii pentru activităţi cu caracter social.
În ceea ce priveşte modul în care poate fi verificată Biserica dacă a derulat acele activităţi sociale, mai ales că în momentul de faţă nu plăteşte impozit pe ceea ce vinde şi pe serviciile pe care le oferă populaţiei, Teodorovici a răspuns: „E posibil să se aplice o sumă forfetară”.