Sfântul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul, ucenicul acestuia, au trăit în secolul al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483-565). Au dus o viaţă ascetică în mănăstirea Avvei Serid din Palestina, lângă oraşul Gaza. Cei doi Sfinţi Părinţi au explicat foarte desluşit necesitatea călăuzirii spirituale şi a supunerii faţă de un povăţuitor duhovnicesc. Aceşti Sfinţi Părinţi ne sfătuiesc să nu facem nimic fără a-l întreba pe părintele nostru duhovnicesc. Tratamentul prescris de părintele duhovnicesc trebuie să fie adaptat personalităţii celui bolnav sufleteşte, situaţiei lui particulare, stării şi dispoziţiei lui sufleteşti. Însă, ei atrag atenţia şi asupra faptului că este primejdios pentru un părinte duhovnicesc să nu dea atenţie propriei mântuiri şi să se concentreze în exclusivitate asupra rolului său de povăţuitor spiritual: „Dumnezeu ştie că dacă nu port grija de mântuirea mea, de unde să am putere să vă ajut vouă?”
