Mareşalul Senatului Republicii Polone, Stanislaw Karczewski, şi-a îndemnat compatrioţii din întreaga lume să informeze diplomaţii polonezi în privinţa unor situaţii de defăimare la adresa Poloniei care vizează Holocaustul nazist, relatează site-ul BBC News,preluat de Mediafax.
Cererea a fost formulată de către Karczewski prin intermediul unei scrisori deschise în care a condamnat „insultele” privind o presupusă complicitate poloneză la atrocităţile comise de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Vă rog să documentaţi şi să reacţionaţi la toate ostilităţile, expresiile şi opiniile anti-poloneze care ne prejudiciază. Notificaţi ambasadele noastre, consulatele şi consulii onorifici în legătură cu eventuale defăimări care afectează buna reputaţie a Poloniei. Fac un apel la toţi compatrioţii noştri… să documenteze şi să strângă orice dovadă despre atrocităţile şi crimele împotriva umanităţii comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a transmis şeful Senatului Poloniei.