FC Petrolul Ploiești – Chindia Târgoviște, ora 12:00, Buftea

Bogdan Chitic

După ce s-au „distrat” în jocurile amicale desfășurate în primul stagiu al iernii, înscriind 19 goluri în confruntările cu cele trei echipe brașovene pe care le-au întâlnit la Câmpina și Cheile Grădiștei, petroliștii au urcat, gradual, ștacheta adversarilor din cadrul celui de-al doilea cantonament, de la Buftea. O victorie cu 3-2 în fața Unirii Slobozia, o echipă solidă a celui de-al treilea eșalon, și un 0-0, în Trivale, cu divizionara secundă FC Argeș, reprezintă „măsurătorile” recente ale staff-ului ploieștenilor înaintea celui mai puternic amical al iernii, cel de astăzi, de la ora prânzului, împotriva unei formații de podium în Liga a II-a, Chindia Târgoviște.adversar b
Mai de fiecare dată, în ultimii doi ani, la granița dintre visul promovării și realitatea crudă, a ratării acesteia, formația dâmbovițeană pare să repete, în sezonul actual, aproape același traseu din edițiile precedente. Deși lângă Turnul Chindiei se vorbește în mod răspicat despre promovare, spre deosebire de ultimele două campionate, în care au terminat de fiecare dată în spatele „liniei fericirii”, târgoviștenii au de recuperat în sezonul de primăvară un deficit de 6 puncte față de locul secund, pe care se află sibienii de la FC Hermannstadt, pentru a reveni, după ani buni – 20 la număr! – în Liga 1.
Cu o campanie interesantă de achiziții, în această iarnă, în care „piesa de rezistență” o reprezintă atacantul Daniel Florea (29 ani) – fost campion cu Astra Giurgiu, venit la Târgoviște de la UTA Arad, Chindia a disputat doar trei jocuri amicale până în prezent, bifând două victorii cu același scor, 1-0, cu Dacia Unirea Brăila și CS Balotești, și o înfrângere, 1-2 cu FC Argeș.
De partea cealaltă, antrenorul Romică Ciobanu are aproape întreg efectivul la dispoziție, excepție făcând Tiberiu Nițescu – indisponibil din cauza unei entorse minore, și, foarte probabil, Mihai Velisar, cel care a ieșit destul de șifonat din confruntarea cu argeșenii. După întâlnirea de astăzi, petroliștii vor mai rămâne pentru alte două zile la Buftea, urmând să revină la Ploiești pe 17 februarie și să intre în linie dreaptă cu ultimele jocuri test înaintea reluării campionatului, programată la începutul lunii viitoare.