Florin Tanasescu
La început a fost cuvântul, și cuvântul era la Cel de Sus și cel de Sus era cuvântul. Doar fumurile erau – lucru evident, în stadiu incipient – , în capul nostru.
Trecut-au anii, ca nori lungi pe șesuri”. Bietul Dumnezeu – nu vă mâhniţi habotnici, nu jubilaţi atei ! – se convinse, încet, încet, că fumul de tămâie e doar o simplă abureală. Și-nchinăciunea, la răscruci, unde stingheră stă câte o troiţă – e doar fandoseală. Atâta doar, nu c-ar veni din suflet, nu c-ar avea în ea vreo doză de morală, cum cere o firească rânduială. La o adică, creștinii– unii, să fim bine înţeleși – mai că și-ar face, chiar dintr-un plici de muște, cruce. Firește, ar fi fost mai eficient, un punct de prim- ajutor, ca să nu zicem unul sanitar sau dispensar. Vedeţi, nu am zis spital, unde să fie pansate rănile din mâinile Fiului Său, ce sângerează încă…
– „Deci, Doamne, decât să mi te intoxici cu abureala din fumul cădelniţat cu sârg de farisei, cu carnea tocată din sarmalele servite la parastase, prin cârciumi răsărite, decât să Te acrești cu apa plată care se toarnă-n vin (deci invers de cum ar trebui să fie, vinu-n apă ), mai bine aprinde o ţigară ! Și trage adânc în piept. Doar începutu-n rele e-un pic anevoios, ce-i drept și nu-i păcat. Că restul – adică răul – de la sine vine. Iară sfârșitul e pe-aproape”, îl sfătui un consilier de-al său, uns pe criterii politice, evident. C-așa-i și pe acolo, pe Sus: precum e pe Pământ, așa-i și-n Cer.
– Și ce îmi recomanzi ?
– Mai am pe stoc, furate – dar astea nu-s păcatele capitale ! – următoarele (ţi le recit ca pe-un pomelnic mai scurt, dar neplătit ca în biserici, la popi): niște bun simţ, niscaiva bunătate, nu unul, ci mai multe prototipuri de Caini (că lumea-i plină de oameni după chipul, sufletul și-asemănarea lui), un kilogram de lacrimi din alea adevărate și o pereche de blugi originali. Ei, și- acum să Te ţii bine: fondanta pe colivă este Carpaţiul fără filtru !
– Se mai face încă ? Chiar și Bucegiul, zis “Moartea pe schiuri” ?
– La câte drăcovenii fac ăștia azi, astea-s nimic. Uite aici un bax, de Carpaţi, cum ţi-am promis. Și e din ăla bun, că-i fabricat la Sfântu Gheorghe !
– Chibrit ai ?
– Ei, și Mata, chiar că ești anapoda cu vremurile contemporane ! Luăm de la lumânarea pe care-n grabă o aprind rudele la căpătâiul celor ce le-au fost cândva fraţi ori surori, taţi sau mame. N-o să te dea nimeni în judecată că ai furat lumină, zău ! Și știi de ce ? Rudele mortului sunt foarte grăbite și preocupate să ajungă din cimitir la mall, să prindă reduceri/promoţii la cădelniţe și șerveţele umede. Că rânduiala nouă, nu aia, a Ta, zice că-i bine ca pentru sufletul celui plecat să cumperi și ceva cafea, și o șampanie și un vinars să ai în debara, pentru noaptea cea mare. Vorbim de Înviere.
– Deci, zici să trag în piept dar, o ţigară ?
– Păi, da, că nu asta te omoară, ci grija de om pe care, iartă-mă că-ţi spun, a fost, este, va fi zadarnică în veacul vecilor. Efortul Tău, Doamne, se transformă-n scrum.
Iar Dumnezeu și-aprinse prima ţigară. Consilierul îi aduse și-o cafea făcută la filtru, să reziste o noapte-n pe Facebook, că are chiar și un calculator. Conservator, cum e, totuși, dădu drumul la televizor. Și nimeri – păi, unde altundeva ? -, direct pe Trinitas. Și acolo, cine prohodea ? Deep Purple, «Child in time»: “Dulce copil, cu timpul/Vei vedea linia./ Linia care există între/Bine şi rău. /Vei vedea omul orb/ Cum împuşcă lumea./ Oh, Fiul Meu/ Chiar pun pariu/ Că ai fost lovit nu doar de bici/Nu doar răstignit pe cruce/ Ci omorât de plumbii care zburau/ Și care și azi zboară/ Închide ochii, Fiul meu”.
Dumnezeu și-aprinse a treia ţigară. Iar Fiul Său coboară pentru a doua oară. Mergea la farmacie să cumpere ceva, pentru durere de suflet și de omenire.
Iar farmacistul, Cain, trântindu-i ușa-n nas, îi spuse: Hristos să fii, nu-ţi dau pe datorie ! Amin !
Plăti IIsus: treizeci de-arginţi fiola de
algocalmin.
