Luiza Rădulescu Pintilie

A fost binevestită, zilele acestea, apropierea luminoaselor sărbători pascale, Duminica Floriilor- din cea dintâi zi a lunii aprilie- urmând să adauge încă o treaptă de sfinţenie, de credinţă, de binecuvântare în orice casă de român. Şi pentru că este în firea lucrurilor ca din generaţie în generaţie să se lase moştenire, la ceas de sărbătoare, şi învăţăturile păstrate din vechime, chiar pentru Florii a fost gândit un proiect educaţional care merită toată aprecierea. Astfel, dumincă, 1 aprilie, cu începere de la ora 12,00, copiii sunt aşteptaţi la un „Atelier de creaţie florală”, în cadrul căruia vor învăţa semnificaţia şi rânduiala creştină a Duminicii Floriilor, dar nu din cărţi, ci aşa cum se împleteşte ea, de multe secole, în coroniţa din ramuri de salcie, ori cum se adună în bucheţelele florilor de primăvară binecuvântate, în acea zi, în biserici, spre a fi aşezate apoi la icoane, spre pavăza casei şi a celor care o locuiesc. Am îndrăzni să spunem chiar că, într-un an al Centenarului, acest proiect e cu atât mai important cu cât apropie de înţelegerea unor copii ceea ce înseamnă spiritul şi credinţa străbunilor lor, spre a le păstra şi a le duce mai departe cel puţin încă alţi o sută de ani! Şi o asemenea învăţătură e, cu siguranţă, mai uşor de deprins decât orice lecţie de istorie din programa şcolară ! Atelierul florilor, al Floriilor şi al învăţăturilor înflorite va fi găzduit de centrul comercial Carrefour ( în zona Univers Clienţi- la intrarea în magazinul alimentar ), o întreagă echipă a Şcolii de Flori şi a Florăriilor Siati, coordonată de directorul acestora, Ileana Militaru, pregătind pentru copii un inedit spaţiu, în care vor învăţa cum se realizează, pas cu pas, coroniţe şi aranjamente florale specifice sărbătorii care aminteşte momentul biblic al intrării Domnului în Ierusalim, marcând în acelaşi timp venirea primăverii şi renaşterea anuală a naturii. Toate materialele şi accesoriile le vor fi puse la dispoziţie copiilor participanţi, care vor putea duce acasă creaţiile lor florale. Şi, cu siguranţă, altfel vor trăi Duminica Floriilor şi apoi sărbătorile pascale după ce vor afla că, potrivit tradiţiei populare şi a credinţelor creştine, coroniţa de salcie nu doar împodobeşte ferestrele, uşile sau icoanele, ci şi apără de boli, alungă norii şi trăsnetul, păzeşte de foc, iar copiii atinşi de părinţi cu crenguţa binecuvântată cresc sănătoşi şi înţelepţi. Un moment special de sărbătoare vor trăi duminică, 1 aprilie, şi cei mari- fie ei părinţi, bunici sau clienţi ai magazinului- zeci de premii florale fiind pregătite pentru cei care îşi sărbătoresc, în Duminica Floriilor, ziua numelui.