Luiza Rădulescu Pintilie

Nemulţumirile locuitorilor din Cheia legate de anunţata desfiinţare, cu începere de la 1 aprilie, a Punctului de lucru al Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare şi al Brigăzii de Pompieri au ajuns, aşa cum anunţaseră reprezentanţii comunităţii, pe masa conducerilor instituţiilor chemate să găsească o soluţie – Primăria Măneciu, Instituţia Prefectului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” Prahova, secretarul de stat Raed Arafat. Ieri, o delegaţie a localnicilor, însoţită de primarul Vasile Cordoş, s-a întâlnit cu subprefectul Emil Drăgănescu, acesta dând asigurări că instituţia pe care o reprezintă va analiza, împreună cu reprezentanţi ai ISU, situaţia prezentată în memoriul depus şi va oferi un răspuns. Punct de vedere reconfirmat, imediat după întâlnire, şi pentru ziarul Prahova, de subprefectul Emil Drăgănescu, cu precizarea că, fără a ne putea avansa un termen precis al formulării acestui răspuns – în contextul angrenării atât a Prefecturii, cât şi a ISU în evenimentele de ultimă oră apărute pe fondul condiţiilor meteorologice severe – totuşi se ia în calcul ca şi acest subiect să fie analizat cât de repede posibil. De altfel, o abordare rapidă a acestei problematici este impusă chiar de apropiatul termen de 1 aprilie anunţat pentru desfiinţarea punctului de lucru amintit, relocarea ambulanţei şi a maşinii de pompieri către alte localităţi, Slănic şi Poseşti, şi, în consecinţă, lipsirea acestei comunităţi de capacitatea de intervenţie rapidă în situaţii de urgenţă, fie ele medicale, incendii sau alte tipuri de evenimente ce pot avea consecinţe grave şi chiar dramatice.
Primarul Vasile Cordoş ne-a precizat, tot după întâlnirea de ieri, că speră nu numai ca această analiză să aibă loc cât mai repede posibil, dar şi că va fi urmată de o soluţionare favorabilă pentru comunitatea de sute de localnici – circa 400, cărora li se adaugă constant cel puţin încă pe atâţia turişti – din zona izolată a Cheii. Îşi păstrează, de asemenea, încrederea şi în faptul că secretarul de stat Raed Arafat îşi va respecta promisiunea făcută, cu ani în urmă, ca maşina de pompieri să rămână la Cheia – având în vedere şi statutul de staţiune turistică – aceasta fiind, de altfel, una dintre raţiunile pentru care s-a construit sediul modern aflat astăzi la dispoziţia acestor servicii.
În ceea ce îi priveşte pe reprezentanţii cetăţenilor din Cheia – cei care s-au confruntat, de-a lungul timpului, cu situaţii de urgenţă şi ştiu că rapiditatea unei intervenţii, măsurată de cele mai multe ori în secunde, este cea care face diferenţa între viaţă şi moarte – şi aceştia ne-au mărturisit că au încă răbdare în a aştepta, până cel târziu săptămâna viitoare, o soluţie favorabilă la situaţia alarmantă pe care au prezentat-o autorităţilor. În caz contrar, sunt decişi să-şi continue demersurile, pe toate căile posibile, pentru a stopa ceea ce, din punctul lor de vedere, reprezintă un “abuz grosolan”, inclusiv recurgând la blocarea, cu oameni şi maşini, a DN1A. Fiindcă îi îngrozeşte gândul de a aştepta, în situaţii limită, fie o ambulanţă care vine de la zeci de kilometri depărtare, fie o maşină de pompieri.