Petre Apostol

La prima sa competiţie din 2018, maratonistul Marius Ionescu – atlet legitimat la CSM Ploieşti (antrenor Robert Munteanu) şi de două ori prezent la Jocurile Olimpice (2012 şi 2016) – a stabilit una dintre cele mai bune performanţe din Europa din acest an. Prezent la Maratonul de la Sevilla („Zurich Maraton de Sevilla”), acesta a încheiat pe locul 11, cu timpul de 2:14:54 ore, competiţia fiind adjudecată de kenianul Dickson Tuwei (2:08:22 ore).
De altfel, competiţia a fost dominată de sportivii africani, şapte atleţi de pe acest continent situându-se în Top 10, care a fost completat de trei europeni (doi spanioli şi un italian). „După un an 2017 în care rezultatele s-au lăsat aşteptate, pot spune că am revenit pe drumul cel bun şi se vede rezultatul muncii. Nu este timpul pe care mi l-am dorit, dar ştiu că se poate mult mai bine, aşa că voi continua pregătirea pentru următoarea competiţie”, a declarat Marius Ionescu, atlet care are colaborare şi cu clubul CSM Craiova, din localitatea de origine, unde este antrenat de Cătălin Geapana.
Înainte de participarea la concursul din Sevilla, Marius Ionescu a realizat un stagiu de pregătire în Kenya, desfăşurat în perioada 7 decembrie 2017 – 4 februarie 2018, iar în prezent se află în Portugalia, unde îşi va continua refacerea şi antrenamentele până pe data de 20 martie.
Timpul realizat la „Zurich Maraton de Sevilla” îl plasează în „Top 10” al maratoniştilor europeni în acest an, fiind a şasea performanţă continentală, şi îi garantează în mare măsură prezenţa la Campionatul European de seniori, programat la Berlin (Germania), în perioada 7-12 august.