Violeta Stoica

Un tir pus de-a curmezișul pe DN1, un autocar intrat într-un stâlp de înaltă tensiune, tot pe DN1, mașini blocate în zonele în care viscolul și-a făcut de cap și și-a bătut joc de drumari, spulberând zăpada chiar pe carosabil, şcoli închise din cauza codului portocaliu de ninsoare și de viscol. Acestea ar fi – pe scurt – situațiile în fața cărora au fost puse autoritățile din județul Prahova în acest episod de iarnă veritabilă la început de primăvară.
“Zăpada mieilor” nu a venit doar cu blocaje în trafic și cu drumuri înzăpezite, ci și cu vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă: pârtiile vor fi numai bune pentru schi în acest weekend, însă doar cele amenajate special, pentru că – pe de altă parte – salvamontiștii atrag atenția că stratul nou depus de zăpadă riscă să o ia la vale și să declanșeze avalanșe în orice moment!
În același timp, tot din cauza căderilor de zăpadă, un concurs care ar fi trebuit să aibă loc pe pârtiile la mare altitudine din Sinaia s-a reprogramat pentru… primul weekend de după Paște!

Drumul Național 1 a fost principalul “teatru de operațiuni” al episodului de iarnă care s-a manifestat din plin, ieri, în județul Prahova și în toată jumătatea de sud a României.
Două accidente neobișnuite s-au produs pe acest drum național, în zona localității Liliești. În primul dintre ele, șoferul unui autocar fără pasageri a ajuns la spital după ce a intrat cu autovehiculul pe care îl conducea într-un stâlp de pe marginea drumului, pe sensul de mers Câmpina – Ploiești. Culmea, conducătorul auto nu a suferit neapărat din cauza leziunilor provocate de izbitură, ci din cauza arsurilor provocate de firele de curent electric căzute de pe stâlp pe mașina pe care acesta o conducea.
Un alt accident ieșit din comun s-a petrecut tot pe DN1, aproape în aceeași zonă (Liliești), când șoferul unei ambulanțe SMURD fără pacient a oprit pentru a vedea dacă șoferul unui autocamion derapat are nevoie de ajutor. Din cauză că nu au păstrat distanța regulamentară, autoturismele care se aflau în spatele ambulanței SMURD s-au tamponat, antrenând și autospeciala în accident. Din fericire, nu a fost vorba despre răniți în acest carambol.
Și pe DN1D a apărut o situație mai puțin obișnuită: un utilaj al Secției Drumuri Naționale a rămas înzăpezit, în zona comunei Ciorani, blocând parțial o scurtă perioadă de timp această arteră de circulație.
Viscolul care a antrenat cantități mari de zăpadă spulberată pe anumite drumuri aflate în plin câmp a provocat, temporar, înzăpezirea unor autovehicule în trafic, în zonele cunoscute ca fiind cu risc în astfel de condiții, cum este zona DN1 D între Albești și Ciorani sau zona Baba Ana – Boldești Grădiștea.

• Risc crescut de avalanșă pe culmile montane

Deși zăpada care a căzut în această perioadă este bucuria schiorilor, riscul crescut de avalanșe ar trebui să îi pună pe gânduri pe iubitorii de adrenalină care vor să parcurgă trasee interzise iarna. Salvamontiștii au atenționat asupra posibilității extrem de crescute ca ninsorile să provoace avalanșe pe culmile montane. “Pentru acest weekend se anunţă ninsori şi creşteri ale temperaturii în majoritatea masivelor montane din ţară, iar stratul 1-bnou de zăpadă depus în ultimele zile, cu siguranţă, va fi extrem de instabil. Doritorii de drumeţii montane nu trebuie să renunţe la echipamentul de iarnă şi să solicite informaţii echipelor Salvamont privind nivelul riscului de producere a avalanşelor şi starea traseelor pe care doresc să le abordeze.
Echipele Salvamont – singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale – pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă «112» şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile”, au anunțat ieri salvamontiștii.

• Weekend perfect pentru schi pe pârtiile din Azuga și Bușteni

Iubitorii sporturilor de iarnă sunt, probabil, singurii pe care nu i-a speriat zăpada proaspăt căzută. Pe domeniile schiabile din Azuga și din Bușteni, acest weekend va fi perfect pentru schi și pentru snowboard, dată fiind cantitatea de omăt care a căzut zilele acestea.
Instalațiile de transport pe cablu au funcționat și ieri, iar schiorii au făcut coadă pentru a urca pe pârtii.
Pe de altă parte, la Sinaia, stațiunea ale cărei pârtii se află la altitudine mare, a fost amânat un concurs “Sinaia pe pârtie”, care ar fi trebuit să aibă loc în acest weekend.
Organizatorii au anunțat că participanții vor avea ocazia să se întreacă pe domeniul schiabil de la Sinaia la mijlocul lunii
viitoare, adică în primul weekend de după Paște.