Violeta Stoica

“Tocmai ați ratat ocazia. Ultima cameră disponibilă pe website-ul nostru s-a epuizat acum câteva zile” sau „Nu avem disponibilități la această unitate de cazare în perioada 27 aprilie – 1 Mai”. Acestea sunt mesajele cu care sunt întâmpinați turiștii “întârziați” care au dorit, ieri, să își rezerve o cameră, o suită sau un apartament într-unul dintre spațiile de cazare de pe minunata Vale a Prahovei. Deși prețurile nu sunt deloc mici, ci din contră, cu banii pentru patru nopți de cazare (cu mic dejun inclus) – la unele dintre hotelurile de lux din orașele de pe Valea Prahovei – un cuplu își poate rezerva liniștit o vacanță exotică pentru toamna acestui an, în străfundurile Asiei.
Unul dintre cele mai importante site-uri specializate în oferte de cazare din România și din lume, booking.com, a fost luat cu asalt de către cei care au vrut să mai apuce – aproape pe ultima sută de metri – locuri de cazare în Sinaia, Bușteni sau în Azuga.

Mai sunt foarte puține locuri de cazare libere pe Valea Prahovei, pentru perioada 27 aprilie – 1 Mai, iar persoanele care vor să își mai găsească vreo cameră pentru a-și petrece minivacanța de peste o săptămână în vilele, pensiunile, hotelurile din Sinaia, Bușteni sau din Azuga ar trebui să se grăbească, având în vedere că ieri erau ocupate aproape toate unitățile înscrise oficial în booking.com. De altfel, trebuie precizat că rezervarea unor locuri de cazare prin sistemul booking.com este de două feluri, în funcție de regulile impuse de către proprietarul unităților respective de cazare. Dacă unii nu au nevoie de plată în avans pentru a fi realizată rezervarea locurilor, alții doresc chiar și plata integrală a prețului pentru perioada aleasă spre a fi rezervată. Mai mult decât atât, trebuie făcută o mențiune importantă: în unele cazuri, dacă turistul care achită total sau parțial contravaloarea serviciilor de cazare rezervate nu se mai prezintă la hotel, atunci pierde o parte a banilor, pentru că unitatea de cazare a menținut, până în ultima clipă, camera/camerele blocate.
De aceea, persoanele care doresc să facă rezervarea locurilor de cazare trebuie să citească foarte bine toate mențiunile făcute de proprietarul unității respective, pentru a nu fi puse în situația de a pierde bani.

Preţuri pentru toate buzunarele şi pentru toate… mofturile

3-aDe la pensiuni, vile, case și până la hoteluri de lux, ofertele unităților de cazare de pe Valea Prahovei pentru perioada 27 aprilie – 1 Mai variază de la câteva sute de lei până la peste 1000 de euro, pentru patru nopți de cazare pentru două persoane, niciuna dintre oferte neintrând în categoria pensiune completă.
Sinaia. În „Perla Carpaților“, unde ofertele au fost mult mai multe, pentru că în acest oraș spațiile de cazare sunt din belșug, prețurile pleacă – la pensiune sau la vilă – de la 500-600 de lei patru nopți de cazare pentru două persoane (o singură cameră), fără mic dejun. Iar limita maximă atinge mia de euro, având în vedere că în unitățile de cazare de lux, tarifele depășesc 4000 de lei pentru două 3-bpersoane, e drept, în suite sau în apartamente de dimensiunile unei case și cu mic dejun „superb”. În aceste spații de cazare destinate celor care își permit să cheltuiască pentru patru nopți petrecute pe Valea Prahovei în minivacanța de 1 Mai cât pentru o vacanță într-o insulă mai mult sau mai puțin exotică, departe de România, există și condiții superioare, cum ar fi acces la spa, la piscină, însă, în aproape toate, accesul cu animalele de companie este strict interzis.
Bușteni. La Bușteni, ofertele – care mai sunt valabile – sunt pentru mai puține spații de cazare, dar sunt mai convenabile ca preț. În afara tarifelor acceptabile pentru aceleași patru nopți de cazare pentru două persoane la vile sau la pensiuni, se pot găsi camere twin la 3-cprețul de 838 de lei la un hotel de trei stele. În aceeași unitate de cazare, se găsesc și apartamente duplex care nu depășesc 1639 de lei pentru aceeași perioadă. La Bușteni se găsesc și locuri la pensiuni, unde tarifele coboară chiar și sub 500 de lei, în condițiile în care baia este „la comun”. Tot la Bușteni încă se mai găseau, ieri, locuri de cazare și la o vilă amenajată ca un castel, unde camera dublă costă 931 de lei, iar suita ajunge la aproape 1700 de lei, această pensiune fiind însă una dintre acelea în care se solicită plata înainte de sosire, pentru ca rezervarea să fie făcută.
Azuga. În Azuga, prețurile locurilor de cazare pentru o persoană coboară – în unele cazuri, puține, ce-i drept – și sub 80 de lei pe noapte, la pensiune mai modestă. Tot la Azuga se găsesc însă și tarife, la hotel de trei stele, la 210 lei de persoană pentru două nopți, cu cazare în cameră dublă, demipensiune și facilități pentru transportul pe cablu din stațiune.
3-dÎn același oraș, însă, există și un hotel de cinci stele, care are și tarife pe măsură în “oferta specială de 1 Mai”: camera dublă pentru două nopți de cazare, mic dejun inclus și o cină tip barbeque, o ședință de reflexoterapie de 30 de minute de persoană, acces la Centrul SPA costă 228 de euro, camera single – 183 de euro, apartamentul – între 380 și 400 de euro.
La Azuga s-a deschis și unul dintre cele trei trasee pentru bicicletă – traseul Verde, cu grad mediu de dificultate, o diferență de nivel de 636 de metri și o durată de peste o oră. Pentru punctul de plecare, iubitorii ciclismului montan pot folosi telegondola de la baza pârtiei Sorica.