Lucian Avramescu
Trenurile în România merg mai încet decât acum o sută de ani și chiar mai moșmondit ca-n vremea construirii primelor căi ferate. Explicaţia o dă un jurnalist într-o emisiune pe care o văd acum – căpușarea transporturilor. Transporturile sunt o chestiune de securitate naţională. Cine căpușează transportul feroviar? Clienţii politici. Ce fac ei? Încasează miliarde, an de an, iar o parte din bani se varsă în buzunare politice. Personale sau în buzunare de partid.
Aflu, ciclic, despre ședinţele CSAT, pe teme de ”sanchi-vrăjeală”, cum zice un amic, un organism care veghează la securitatea statului român. Păi, statul stă și ruginește pe șine. CSAT-ul ăsta adună, în jurul unei mese rotunde sau dreptunghiulare, persoanele cu putere de decizie, patrioţii din fruntea ministerelor de pace, de război, de securitate, iar în capul mesei tronează, mereu, Președintele, indiferent cum se cheamă el. Conclavul ăsta de deștepţi cu cururile îndelung obișnuite cu perna limuzinei de lux, cu fotoliul lat din mari cancelarii, n-a analizat niciodată de ce ruginesc căile ferate ale României, de ce nu mai călătorim, igienic și fără fum de benzină, pe căile foste ferate, devenite cenușă azi cu toate că înghit anual miliarde de lei, autohtoni sau europeni. Ce faceţi, măi orbilor și surzilor, cu ţara asta care nu mai are nici șine? Care-s marile și gravele probleme de securitate naţională pe care vă faceţi că le pritociţi, când la un război, să zicem, nu aveţi cu ce căra tancurile de la o graniţă la ailaltă? Ce ţară-i aia care își permite debandada de a omorî mersul cu trenul? Al omului, al mărfii, al armatei?
Trenurile României mor anual de la așa zisa revoluţie încoace. Cică fură ţiganii șinele! Nu fură ţiganii șinele, furaţi voi trenul cu totul. Dacă le fură sunt fleac faţă de marele jaf care se petrece dirijat de hoţii din partide și cancelarii.
Domnule CSAT care boscăni prin comunicate și te dai deștept, preocupat și patriot, ce-ar fi să te uiţi niţel spre chestiunea de securitate naţională a căilor ferate ale României? E o zonă unde furtișagul s-a petrecut constant, sub toţi miniștrii – unul a fost de patru ori la Transporturi! – și sub toţi președinţii orbi la un bun naţional care face, făcea, ca sângele să umble fără infarct prin arterele ţării. Uită-te, chiorule de CSAT, cum ruginește România, ca o gară jefuită și scuipată după viol, uită-te și compară. Vei vedea că și-n cea mai amărâtă ţară din lumea a treia, trenurile, măcar trenurile, mai merg!